(VIDEO) O cioară a învăţat să vorbească. Spune „să mă bată mama”. Înainte, lătra

O cioară care a devenit un animal domestic al unui cuplu de tineri din municipiul Târgu Jiu învăţat să vorbească. „Să mă bată mama“ spune de multe ori „Cronco“, mai ales atunci când este singură.

Soţii Simona şi Dumitru (Miti) Modoran au, de aproximativ un an şi jumătate, ca animal de companie o cioară, pe care au „botezat-o“ Cronco. Cei doi au aflat ca aceste păsări sunt deosebit de inteligente şi chiar reuşesc să înveţe să vorbească. Astfel, Miti a vorbit de multe ori cu Cronco şi i-a repetat expresia lui preferată: „Să mă bată mama“.

Cei doi tineri au montat o cameră video de supraveghere să vadă ce face pasărea când este singură şi au constatat că aceasta vorbeşte foarte mult, reproducând clar cuvintele.

„Miti i-a repetat luni bune această expresia. În urmă cu o lună, când îi spune «Să mă bată mama», cioara lătra. Avem un câine pe care l-am ţinut în casă. Lătra mereu şi a început şi cioara să latre. Avem o aplicaţie pe telefonul mobil pe care îl folosim drept cameră video de supraveghere, pentru a vedea ce face atunci când este singură. Aşa am aflat că poate să vorbească. Pe urmă a vorbit şi în prezenţa noastră. Spune expresia aceasta şi o jumătate de oră. Avem nişte prieteni americani, care au un corb şi ne-au spus că poate să înveţe să vorbească la un moment dat după o anumită vârstă, dacă îi repetăm anumite cuvinte“, ne-a povestit Simona Modoran.

Citeşte mai mult pe adevarul.ro

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.