Şase morți şi 40 de răniți într-un accident în care a fost implicat un autocar din Ucraina

Şase persoane au decedat şi alte 40 au fost rănite într-un accident rutier în care a fost implicat un autocar din Ucraina, produs pe autostrada A4, în apropiere de Przemysl, în sud-estul Poloniei.

Accidentul s-a produs vineri spre sâmbătă, aproximativ la miezul nopţii. Un autocar din Ucraina, în care se aflau 57 de persoane, toate din Ucraina, a părăsit carosabilul în apropierea unui popas şi s-a răsturnat într-un şanţ.

Persoanele rănite au fost transportate la spitale din apropiere, opt dintre acestea suferind răni grave, potrivit serviciilor medicale.

Medicii au scos în evidenţă că numeroşi pasageri nu aveau prinse centurile de siguranţă.

Potrivit presei locale, autocarul făcea curse regulate între Poznan (vestul Poloniei) şi Herson, în sudul Ucrainei.

Autocarul se îndrepta către graniţa Poloniei cu Ucraina.

Aflați amănunte de pe agerpres.ro.

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.