A fost răpus de COVID un episcop catolic născut la Iaşi. Avea 62 de ani

PS Florentin Crihălmeanu, episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, s-a stins din viaţă la marţi, 12 ianuarie, în urma infecţiei cu COVID-19. Născut la Iaşi, acesta se afla carantinat la mănăstirea Congregaţiei „Surorile Maicii Domnului” din Cluj-Napoca, avea 62 de ani şi a fost hirotonit preot pe 9 septembrie 1990. 

Starea acestuia se îmbunătăţise în ultima perioadă, dar acesta a suferit un stop cardio-respirator şi nu a mai putut fi resuscitat. „PS Florentin Crihălmeanu s-a născut la Iaşi, la 17 septembrie 1959. A fost hirotonit preot la 9 septembrie 1990 de către PS George Guţiu. În anul 1992 a obţinut diploma de bacalaureat în teologie, iar în 1994 cea de licenţă în teologie biblică.La 9 noiembrie 1996 a fost numit episcop auxiliar al Eparhiei de Cluj-Gherla, fiind consacrat episcop la 6 ianuarie 1997, de către Papa Ioan Paul al II-lea. La 18 iulie 2002, a fost numit episcop eparhial de Cluj-Gherla, iar la 6 august 2002 a fost înscăunat”, au transmis reprezentanţii Episcopiei Romano-Catolice din Iaşi.

Atât PS Iosif Păuleţ, episcop catolic de Iaşi, cât şi PS Petru Gherghel, episcop emerit de Iaşi, au transmis mesaje de condoleanţe către PF Lucian Mureşan, arhiepiscop major al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş, iar în cursul serii de ieri, PS Petru Gherghel a susţinut o slujbă de comemorare a acestuia la catedrala catolică din Iaşi. „În capitala Moldovei, în târgul Iaşilor, consider că s-au pus fundamentele credinţei mele creştine catolice de astăzi şi dacă astăzi, prin mila bunului Dumnezeu - eu aş spune: total nemeritat - sunt la cârma unei dieceze este datorită acestui izvor de credinţă care a izvorât aici, în baptisteriul catedralei din Iaşi”, a spus PS Florentin Crihălmeanu într-un interviu.

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.