Arafat: Estimările sunt că valul doi al epidemiei va fi pe durata iernii

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, vineri, că, potrivit estimărilor specialiștilor, valul doi al epidemiei de COVID-19 va fi pe durata iernii. Arafat a subliniat că, dacă nu se respectă lucrurile, dacă sunt presiuni să nu se ia restricții, s-ar putea ca lupta să fie mult mai grea.

„Estimările sunt că valul doi va fi pe perioada iernii. Cât de greu va fi, depinde de noi. Dacă reușim să descreștem, vom ține situația sub control. Dar nu se va ajunge ușor la descreștere. Dacă nu se respectă regulile, dacă sunt presiuni să nu se ia restricții, s-ar putea ca lupta să fie mult mai grea și pe o perioadă mai lungă”, a afirmat Raed Arafat.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a precizat, de asemenea, că spitalele Covid încet, încet ajung la capacitatea maximă și este normal ca celelalte spitale să înceapă să primească cazuri de Covid, nu asimptomatice sau ușor simptomatice, pentru că acestea vor rămâne la domiciliu, ci pacienții care au nevoie de tratament, iar pentru aceștia este nevoie de paturi suplimentare în celelalte spitale.

Aflați amănunte de pe g4media.ro.

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.