Bate un vânt de schimbare la Cotnari SA. “Nu a făcut asta nici Regina Angliei”

Constantin Deleanu, acţionarul cu cele mai multe titluri la producătorul local de vinuri s-a retras din funcţia de preşedinte al societăţii, iar locul său va fi ocupat de către fiul său, Remus.

Omul de afaceri Constantin Deleanu, cel care a condus compania Cotnari S.A. în ultimii 17 ani, se retrage din funcţia de preşedinte al producătorului de vinuri din judeţul Iaşi. Atribuţiile sale vor fi preluate de către Remus Deleanu, fiul acestuia, de profesie avocat şi cu o experienţă în cadrul companiei de 9 ani. Constantin Deleanu, care este şi unul dintre acţionarii Cotnari, având 24% din titluri, va rămâne însă consilierul economic al viitorului preşedinte al societăţii pe o perioadă de 8 ani.

Cititi si: Donație de 50.000 de lei de la Cotnari SA pentru Spitalul de Infecțioase Iași

„Eu am făcut un pas în dreapta, dar o să îi fiu consilier economic în următorii 8 ani viitorului preşedinte al Cotnariului. Remus Deleanu are 4 ani în avocatură şi 9 ani lucraţi la Cotnari. Are 35 de ani. Eu am 57 de ani, din care 34 de ani lucraţi la Cotnari. Am considerat că Remus are vârsta şi experienţa de a sta pe scaunul de preşedinte. Puţini conducători ştiu să facă un pas în dreapta, la momentul potrivit. Nu a făcut asta nici Regina Angliei şi nici alţii. Îi doresc viitorului preşedinte al Cotnariului să ducă mai departe Cotnariul, mulţi ani de aici încolo”, a declarat Constantin Deleanu pentru „Ziarul de Iaşi”.

Cotnari, o companie fondată în urmă cu aproape 73 de ani, s-a apropiat anul trecut de afaceri de 142,7 milioane lei. Faţă de anul fiscal 2019, încheiat cu 144,1 milioane lei, se constată o scădere a cifrei de afaceri cu 1,4 milioane lei, conform datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. Profitul net s-a cifrat la aproximativ 3,6 milioane lei anul trecut, mai puţin cu circa 800.000 de lei comparativ cu anul 2019, când profitul net al companiei a fost de 4,4 milioane lei. La momentul actual, în cadrul societăţii sunt 6 acţionari: Răzvan Serghiuţă (cotă 0,6270%), Ioan Matei (23%), Ioan Măluţan (4%), Neculai Carja (17%), Constantin Deleanu (24%) şi alţi acţionari persoane fizice (31%). 

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.