Ce ieşeni sunt în cărţi pentru funcţia de secretar de stat? Doi in teren, trei pe banca de rezerve

Iaşul este reprezentat în acest moment de doar doi ieşeni, Adrian Covăsnianu (FOTO stânga), secretar de stat la Transporturi, şi Liviu Brătescu, (FOTO dreapta) pe o funcţie similară la Cultură

La mai bine de o lună de la alegerile parlamentare, negocierile pentru ocuparea celor 80 de posturi de secretari de stat continuă susţinut la Bucureşti. Dacă Liviu Brătescu (PNL) are toate şansele să rămână la Ministerul Culturii, iar Adrian Covăsnianu (de la Moldova Vrea Autostradă, susţinut de USR PLUS) este confirmat deja la Ministerul Transporturilor, alţi ieşeni încă sunt în competiţie.

Mihaela Popa ne declara zilele trecute că va continua la Ministerul Educaţiei, dar mass-media de la Bucureşti susţine că astăzi va fi numită o altă persoană în locul ei. Este menţionat în această schimbare şi numele lui Costel Alexe, dar Violeta Vijulie, succesoarea Mihaelei Popa, spune că liderul liberal de la Iaşi nu are niciun rol. La Ministerul Educaţiei, PNL va numi trei dintre cei cinci secretari de stat.

Alţi doi ieşeni speră să primească numirile în următoarele zile. Aşa cum am mai relatat, Liviu Bulgaru vizează una dintre cele cinci funcţii de secretari de stat de la Ministerul Agriculturii, PNL având trei dintre ele, la fel ca la Educaţie. Surse din cadrul partidului ne-au declarat că este concurenţă mare pe cele trei posturi rezervate liberalilor.

În fine, Petrică Lucian Rusu, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului până alaltăieri, este acum „liber de contract”. El ne-a declarat că aşteaptă ca, până la sfârşitul acestei săptămâni, să fie confirmat pe unul dintre cele trei posturi de secretar de stat de la Ministerul Energiei.

La sfârşitul anului trecut, Costel Alexe ne declara că PNL Iaşi va avea cel puţin trei secretari de stat în noul guvern. Administraţia centrală condusă de premierul Florin Cîţu numără 18 ministere, 2 vicepremieri şi 80 de secretari de stat. Dintre aceştia din urmă, 42 sunt liberali sau susţinuţi de PNL, 26 au sprijinul USR PLUS, iar 12 sunt propuşi de UDMR.

Negocierile s-ar putea încheia săptămâna aceasta, aşa cum anticipa Lucian Rusu. Săptămâna viitoare sunt programate repartizarea prefecţilor şi subprefecţilor (rundă amânată deja de două ori până acum), precum şi eventuale noi schimbări la conducerea agenţiilor şi autorităţilor naţionale.

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.