Ce se întâmplă atunci când două mașini foarte sigure se ciocnesc violent?

Un impact violent a avut loc pe o șosea din Polonia între un Mercedes-Benz ML și o Mazda 6, mașini care, prin prisma rezultatelor obținute la testele de impact, pot fi considerate foarte sigure.

Cel aflat la volanul SUV-ului a ieșit de pe un drum secundar fără să se asigure corespunzător. Cel care conducea sedanul nipon regulamentar, pe drumul principal, cu o viteză de aproximativ 100 km/h, nu a mai avut timp să frâneze. Acesta a făcut o manevră de ocolire, dar nu a fost suficient. Mercedes-ul l-a lovit în plin.

Lovitura a fost atât de violentă încât SUV-ul s-a întors în loc. Mazda a fost proiectată în balustrada de protecție a șoselei, puntea spate s-a ridicat complet de la sol și mașina a fost la un pas de răsturnare. Din fericire, balustrada metalică a fost cea care nu i-a permis sedanului să iasă în afara carosabilului și să se răstoarne.

Imaginile au fost surprinse de o cameră de bord amplasată în parbrizul unui alt Mercedes, în data de 4 aprilie. În filmare se poate observa că airbag-urile ambelor mașini s-au declanșat în urma impactului, protejându-i pe cei aflați la bord. Toți aceștia au ieșit din mașini fără să fi suferit măcar o zgârietură.

Aflați amănunte de pe promotor.ro.

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.