Cea mai groaznică mască pentru Halloween: fără mască!

* Ca să rimeze, scriem că "mai este puţin până la Halloween", care pică sâmbătă, la final de Brumărel; despre sărbătoarea asta am scris multe şi vom mai scrie, fiindcă e de unde. În special, anul ăsta, care rămâne sub semnul măştilor, elemente nelipsite din decorul horror de Halloween. Avem noi informaţii tematice:

* Mulţi foşti primari, mai ales de prin sudul plat al ţării, spun că dacă alegerile locale ar fi picat într-o zi de Halloween, le-ar fi câştigat lejer, cu ajutorul zecilor de mii de votanţi îmbrăcaţi în costume de mort absolut originale, care ar fi întors rezultatul în favoarea lor.

* Alţi primari, dintre cei aleşi sau realeşi în funcţie, au decis să profite de Halloween pentru a trimite cetăţenilor din localităţile lor felicitări cu urări, aşa cum se procedează înainte de Crăciun şi de Paşti; încă nu se ştie cum vor reacţiona vârstnicii după ce vor primi ilustratele cu poze de morţi-vii şi cu textul "Sărbătoare cu linişte deplină!".

* În fiecare an, de Halloween, domnul Aurel Ploşniţă şi-a imaginat şi confecţionat cele mai hidoase costume, pe care le-a îmbrăcat pentru a o vizita pe mătuşica sa Varvara Bestie, cu speranţa că va grăbi niţel momentul moştenirii; doamna nu s-a speriat nici de vampir, nici de drac, monstru sau vârcolac. Acum, Aurel şi-a pregătit deja ţinuta: o va vizita pe mătuşica fără a purta mască, tuşind şi strănutând, şi va întreba de ce n-a mai dat cu parfum prin casă, fiindcă el nu simte nimic.

* Foarte mulţi profesori refuză să ţină cursurile on-line în vinerea care vine, pe motiv că e chiar înainte de Halloween şi că şcolarii mai puşi pe şotii sigur au pregătit acasă ceva groaznic, foarte groaznic, de vârât în faţa camerei video pentru a-i speria pe toţi. Ei au dreptate, de bună seamă: am aflat că micuţul Matei Cocârlă vrea să-şi ascundă laptopul în baie vineri, pe la ora 10.30, la care bunica sa de 89 de ani face duş.

* Chiar şi în condiţii atipice, de pandemie, sătenii din Consumatori ţin anual, la sfârşit de octombrie, în loc de Halloween, o altă sărbătoare, cu nume asemănător, însă de o mai mică amploare: e vorba despre sărbătoarea "Hai la vin", când cele mai vrednice fete de măritat, îmbrăcate în frumoase costume de prin partea locului (trening pe sub fustă, geacă de fâş pe sub bundiţă, tenişi călcaţi la spate şi bască), dau cep la butoiul cel mare, frumos ornat, pus în faţa Primăriei. În acea zi, la fel ca în toate, de altfel, ei îşi adresează salutul "Hai la vin, vecine!".

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.