Dan Petrescu dă tare în tricolori

 

”Nu mă aşteptam să batem pe cineva, dar speram o altă altitudine cu Islanda”,spune antrenorul care declară că nu este interesat de preluarea naţionalei

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a criticat dur atitudinea jucătorilor naţionalei României în meciul de baraj cu Islanda, pierdut cu 1-2: „Dacă generaţia mea pierdea trei meciuri la rând, nu ştiu ce se întâmpla. Pentru că noi ne calificăm la Mondiale de pe primul loc, la Europene de pe primul loc şi am tot fost criticaţi. Acum am ajuns departe de adevăr, cred că sportiv vom fi în urna cu Luxemburg şi cu Liechtenstein dacă mergem pe această pantă. Pentru că în loc să mergem în sus, mergem în jos, iar rezultatele spun totul. Degeaba încercăm să ne minţim, clar rezultatele spun că noi nu suntem bine la echipa naţională. În schimb, la echipele de tineret eu spun că arătăm foarte bine. Şi e posibil ca în viitorul apropiat să formăm o echipă bună şi la naţionala de seniori. Dar în momentul de faţă numai echipa de tineret face faţă la cerinţele pe care le au suporterii, specialiştii din fotbal, dar la echipa mare din păcate rezultatele nu sunt de partea noastră”, a declarat Dan Petrescu, ieri, într-o conferinţă de presă.

Fostul component al „generaţiei de aur” a României consideră că singurul meci cu adevărat important era barajul cu Islanda, care trebuia câştigat în orice condiţii: „Nu sunt surprins, pentru că nu mă aşteptam nici eu să batem pe cineva, dar mă aşteptam la o altă atitudine la meciul cu Islanda. Pentru mine ăla era meciul, cele cu Norvegia şi Austria erau importante, dar nu atât de importante. După ce am pierdut cu Islanda şi cu Norvegia, cred că atunci au venit criticile corecte şi am abordat meciul cu Austria aşa cum trebuie. Meci pe care eu am crezut că nu îl vom pierde pentru că a fost o abordare corectă. Cu Islanda şi Norvegia am abordat meciurile greşit din toate punctele de vedere. Nu ai voie la un meci de calificare, cum a fost cel cu Islanda, să te prezinţi şi să nu ajungi la poartă, nu ai voie. Ăla e meciul care trebuia jucat şi trebuia câştigat, indiferent cum. Celelalte două nu erau aşa importante, după părerea mea”, a completat Petrescu.

Tehnicianul a precizat că speră ca jucătorii pe care i-a avut la lotul naţional să-şi revină cât mai repede posibil: „Nu are cum să fie bine după ce pierzi trei meciuri la rând. Şi dacă erau bine, nu era normal. Sper ca jucătorii pe care i-am avut la naţională să joace bine şi să îşi revină. Burcă şi cu Manea nu sunt încă refăcuţi, mai au timp să se odihnească, Deac şi Camora sunt în lot şi sper să joace bine amândoi, să uite de ceea ce a fost la echipa naţională, pentru că e de uitat ceea ce s-a întâmplat”.

Dan Petrescu a exclus varianta în care ar putea să devină selecţioner al naţionalei României: „Ştiţi că mai am contract aici, ce întrebare e asta? Mie îmi este greu să lucrez la o echipa naţională, mie îmi place să fiu pe teren zi de zi, să simt mirosul ierbii. Iar dacă voi ajunge la echipa naţională vreodată, nu neapărat a României, cred că trebuie să stai mai mult în birou şi pe drumuri, nu mai pot sta pe iarbă. Eu sunt bine aici şi sper să scot rezultate şi să stau cât mai mult la CFR Cluj”, a mai spus fostul internaţional.

Echipa naţională de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativei Austriei cu scorul de 0-1 (0-0), miercuri seara, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti, în Grupa 1 din Liga B a Ligii Naţiunilor la fotbal. România a suferit a treia înfrângere consecutivă, după cea cu Islanda (scor 1-2) din 8 octombrie, în barajul de calificare la EURO 2020, şi cea cu Norvegia (scor 0-4) din 11 octombrie. (Agerpres)

 

 

 

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.