De ce ar fi mai bine ca Blue Air să rămână la Iași, nu să se mute de tot la Bacău

Blue Air se reîntoarce la Iași cu șase zboruri externe: Bruxelles, Koln, Londra Luton, Munchen, Paris și Torino. Profesorul George Țurcănașu explică de ce este mai importantă dezvoltarea aeroportului Iași decât mutarea operațiunilor și curselor la Bacău.

"Să-şi fi dat seama cei de la #Blue_Air că la #Iaşi există prea mulţi clienţi aeroportuari pentru a-i ignora?! Că nu e eficient să transferi toate operaţiunile pe un aeroport, ce-i drept mai central, geometric vorbind (!) în #Moldova, dar cu o clientela mai difuză?! Că acele curse rare servesc mai degrabă un oraş ce are o oarecare complexitate functională şi care e capabil să integreze mai eficient la nivel economic internaţional regiunea, si nu teritoriile în care domină clientela traficului de tip etnic (emigranţii si rudele lor)?!

Cf. unei estimări realizate pe baza unui model de interacţiune spaţială (accesibilitate potenţială), judeţul Iaşi are peste 800 de mii de pasageri (dintre care numai reşedinţa aproape 550K, iar zona sa funcţională peste 600 de mii). Asta înseamna că judeţul Iaşi furnizează aeroporturilor din regiune şi din restul României 1/3 din pasagerii Regiunii de dezvoltare NE si 1/4 din clientela aeroportuară din regiunea Moldovei (fig.1).

Companiile ce deservesc regiunea ar trebui să privească altfel spaţiul decât o fac în prezent – într-o maniera strict geometrică. O anamorfozare a spaţiului regiunii noastre de dezvoltare în funcţie de numărul de pasageri e mai importantă în alegerea localizarii activităţilor aeroportuare. Nici Săbăoanii, nici Botoşanii, Romanul, Suceava sau Bacăul nu furnizeaza acelaşi număr de clienţi aeroportuari cât furnizează Iaşul", scrie Țurcănașu.

Aflați amănunte de pe pagina de Facebook a profesorului George Țurcănașu.

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.