Decizie oficială în UE: Viermele de făină este sigur pentru consumul uman

Insectele au mai făcut un pas spre farfuriile europenilor, după ce miercuri Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) a decis că viermele de făină este sigur pentru consumul uman, atât ca atare, cât şi ca aditiv pudră, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.

Opinia exprimată miercuri de EFSA este doar primul pas în procesul la finalul căreia autorităţile vor decide dacă vor aproba vânzarea de snacks-uri, batoane de proteine, fursecuri şi alte produse alimentare care să conţină insecte printre ingrediente.

Chiar şi aşa, decizia EFSA va impulsiona afacerile care au drept obiect creşterea de insecte, care potrivit firmei de cercetare Arcluster vor creşte de zece ori până la peste 4,1 miliarde dolari la nivel global până în 2025. Insectele devin o sursă mai sustenabilă de proteine graţie impactului lor mai mic asupra mediului şi valorii nutriţionale ridicate, atrăgând finanţare din partea fondurilor de investiţii şi atenţia unor giganţi din industria alimentară precum Cargill Inc. şi Nestle SA.

„Ajută la crearea unei noi surse de proteine pentru întreaga lume, în mod sustenabil. Suntem foarte mulţumiţi de valoarea nutriţională”, a declarat Helene Ziv, manager de risc la Cargill.

Aceasta este prima evaluare a EFSA cu privire la riscul insectelor ca nou produs alimentar, în condiţiile în care Autoritatea mai are alte 14 solicitări în analiză pentru insecte, de la greieri la lăcuste. Aprobarea emisă pentru viermele de făină oferă oportunităţi de marketing, susţine Andrea Germini, şef de echipă la EFSA.

Europa este un lider în ceea ce priveşte start-up-urile concentrate pe creşterea insectelor, după ce a inclus insectele pe lista alimentelor sustenabile.

Autorităţile europene au alocat fonduri pentru cercetare şi facilităţi de producţie, iar blocul comunitar permite deja folosirea insectelor pentru hrana peştilor, câinilor şi pisicilor.

Câteva state membre UE, inclusiv Finlanda, Belgia şi Olanda, permit deja vânzarea de alimente care conţin insecte în magazine. Aproximativ 2.000 de specii de insecte sunt folosite în dieta a aproximativ două miliarde de persoane din întreaga lume, însă mulţi consumatori din Europa vor trebui să depăşească, ceea ce Niccolo Manzoni, director la firma franceză Five Seasons Ventures, numeşte „ick factor” (senzaţie de repulsie n.r.).

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.