Din şapte transferaţi de la Piatra Neamţ, au rămas patru în viaţă

Încă un deces în rândul pacienţilor de la secţia de ATI a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ, acolo unde pe 14 noiembrie a izbucnit un incediu în urma căruia iniţial 10 bolnavi şi-au pierdut viaţa. 

Este vorba despre o femeie de 68 de ani care se afla internată la Spitalul Modular de la Leţcani, după ce a fost transferată la Iaşi. Potrivit managerului Spitalului de Boli Infecţioase, prof.dr. Carmen Dorobăţ, pacienta era intubată şi se afla într-o fază critică a bolii. În urmă cu o zi, un alt pacient, respectiv un bărbat de 72 de ani, transferat de la aceeaşi secţie ATI din Neamţ a murit.

“Amândoi sufereau de boli asociate grave, diabet şi HTA. Forma bolii COVID-19 era una extrem de severă. Echipa medicală a făcut tot posibilul, dar din păcate s-a ajuns aici. Precizez că niciunul dintre bolnavii veniţi de la Piatra Neamţ nu prezentau arsuri ca urmare a incediului", a subliniat Carmen Dorobăţ. În noaptea de 14 spre 15 noiembrie, de la Piatra Neamţ au fost transferaţi şapte pacienţi. Şase au ajuns la spitalul de la Leţcani, iar unul la secţia ATI a Spitalului Municipal Paşcani. Acesta din urmă a fost preluat de la UPU a SJPN şi nu de la secţia ATI a SJPN. Şi acesta a decedat.

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.