Disfuncţia erectilă, cauzată de mersul pe bicicletă?

Conform Raportului special al Harvard, „Disfuncţia erectilă: modul în care medicaţia, modificările stilului de viaţă şi alte terapii te pot ajuta să depăşeşti această problemă“, Studiul Îmbătrânirea la Bărbaţi Massachusetts (Massachusetts Male Aging Study) a constatat că, în anumite circumstanţe, mersul pe bicicletă poate dăuna nervilor şi poate comprima arterele organului masculin, lucruri care pot duce la probleme erectile. 

Riscul a fost cel mai ridicat în rândul bărbaţilor care au efectuat serii de pedalat de mai mult de trei ore pe săptămână.

Semne că ai problemă

Motivul pentru care ciclismul poate cauza disfuncţii erectile este că şaua pune presiune constantă asupra perineului - zona dintre organele genitale şi anus. Această presiune poate dăuna nervilor şi poate încetini temporar fluxul sanguin, care provoacă furnicături sau amorţeală în organul masculin şi, în cele din urmă, disfuncţie erectilă.

Dar este disfuncţia erectilă dată de bicicletă o problemă serioasă?

Un studiu observaţional din 2014, publicat în Jurnalul Men’s Health, a constatat că ciclismul nu a reprezentat o ameninţare serioasă de disfuncţie erectilă sau de infertilitate. Cercetătorii au analizat aproximativ 5.300 de ciclisti de sex masculin prin chestionare complete, care includeau întrebări despre câte ore pe săptămână au mers cu bicicleta şi dacă, în ultimii cinci ani, au avut simptome de disfuncţie erectilă sau a fost diagnosticaţi cu infertilitate. Rezultatele nu au găsit o legătură clară între perioadele mari de mers pe bicicletă, disfuncţie erectilă sau infertilitate. Cu toate acestea, dacă sunteţi în continuare preocupat de riscurile de disfuncţie erectilă dată de ciclism, cercetările sugerează concentrarea pe trei zone: forma şeii, înălţimea ghidonului şi tipul de bicicletă ales.

Forma şeii

Un studiu publicat în European Urology a arătat că şeile înguste şi cele înguste şi cu formă V au scăzut cu 82,4% şi respectiv 72,4% oxigenarea în penis. Luaţi, aşadar, o şa largă şi bine căptuşită pentru a absorbi impactul. O şa umplută cu gel este o alegere şi mai bună. De asemenea, alegeţi o şa cu un vârf nu mai lung 6 centimetri, sugerează un alt studiu din 2014 publicat în Applied Ergonomics.

Înălţimea ghidonului

Un studiu publicat în The Journal of Urology a constatat că înălţimea ghidonului în paralel cu sau mai ridicat decât şaua a crescut riscul de disfuncţie erectilă în comparaţie cu înălţimea ghidonului mai mică decât înălţimea şeii. Cu alte cuvinte, la bărbaţi ghidonul trebuie să fie mai jos decât şaua - a se vedea cum sunt poziţionate la cicliştii profesionişti.

Tipul de bicicletă

Un alt studiu a constatat că bicicletele în care stai întins pe spate (recumbent bike) nu provoacă aceeaşi scădere dramatică (deşi temporară) a alimentării cu oxigen a organului masculin pe care o determină bicicleta convenţională. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să renunţaţi la bicicleta tradiţională pentru a vă proteja de disfuncţii erectile, dar ar putea fi o opţiune în cazul în care aveţi, de asemenea, dureri de spate sau de gât sau alte probleme care interferează cu mersul pe o bicicletă, se arată într-un material publicat de Harvard Health Publishing. Ideea e că dacă simţiţi furnicături sau amorţeală în organul masculin după plimbări, renunţaţi pentru o săptămână sau două la mersul pe bicicletă. Acestea sunt semne de avertizare că ciclismul ar putea să vă dea probleme erectile. De asemenea, luaţi întotdeauna pauze regulate în timpul plimbărilor lungi şi purtaţi pantaloni scurţi cu căptuşeală pentru protecţie suplimentară.

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.