Drama preotului care şi-a luat zilele: detalii uluitoare. A vorbit cu mitropolitul în ziua fatală?

În ziua sinuciderii, preotul Imanuel Liviu Crauciuc a cerut ajutorul protopopului şi a vrut să vorbească cu mitropolitul. Preotul era în divorţ şi risca să fie caterisit. Protopopul Victor Pâslariu a refuzat să ne ofere explicaţii: „prefer să nu reiau subiectul şi să îmi aduc aminte de situaţia aceasta dureroasă“. Conform unei surse a „Ziarului de Iaşi“, ar fi existat o convorbire între preotul Crauciuc şi mitropolit, dar această informaţie nu a putut fi confirmată dintr-o altă sursă.

„Ziarul de Iaşi“ a încercat să reconstruiască ultimele două zile de viaţă ale preotului Imanuel Liviu Crauciuc Cabur, care s-a sinucis săptămâna trecută. După ce am vorbit cu mai mulţi membri din Centrul eparhial al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, faptele prezentate de protopopul Victor Pâslariu, singurul autorizat să vorbească în spaţiul public din partea Mitropoliei, nu se corelează cu informaţiile obţinute de „Ziarul de Iaşi“. Deşi protopopul a declarat iniţial pentru „Ziarul de Iaşi“ că nu ştia despre faptul că preotul Crau­ciuc era în procedură de divorţ, sursele noastre au precizat că situaţia este departe de a fi adevărată. De fapt, Victor Pâslariu ar fi discutat cu preotul Crauciuc chiar joi, în ziua în care acesta s-a sinucis. Ba mai mult, după mai multe încercări, ar fi reuşit să îi obţină o audienţă telefonică cu Înalt­preasfinţitul Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Protopopul ar fi refuzat dialogul

În vârstă de 42 de ani, Imanuel Liviu Crauciuc Cabur a fost găsit joi, 10 decembrie, spânzurat în podul casei sale din Galata, din Iaşi. În seara dinainte şi pe parcursul zilei de joi, sursele noastre descriu că ar fi discutat cu protopopul din Hârlău, fiind într-o stare disperată, explicându-i că e pe punctul să divorţeze de soţie şi nu ştia nimic despre viitorul său în preoţie. Canoanele bisericii spun că în cazul unui divorţ, preotul poate rămâne pe post, fără a fi caterisit, necăsătorit, doar dacă divorţul nu i se poate imputa deloc.

Îngrijorat cu privire la viitorul său, încărcat de faptul că existau disensiuni în familie, că reuşea să se înţeleagă din ce în ce mai greu cu unul dintre copiii săi, preotul a cerut o audienţă la mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Sursele noastre spun că protopopul Victor Pâslariu a încercat acesta lucru, să îl ajute, văzând situaţia în care se afla: acesta l-ar fi sunat pe Înaltpreasfinţitul Teofan de mai multe ori pe telefonul personal şi, într-un final, văzând că nu reuşeşte să îl contacteze, a sunat la secretariatul Eparhiei Iaşilor pentru a încerca să dea de IPS Teofan. Persoanele din secretariatul Eparhiei au confirmat pentru „Ziarul de Iaşi“ şirurile de apeluri şi solicitarea protopopului de Hârlău, Victor Pâslariu, şi au lăsat să înţeleagă că în ziua dinaintea morţii preotului, IPS Teofan ar fi luat legătura direct cu Liviu Crauciuc. „Ziarul de Iaşi“ nu a putut corobora însă existenţa convorbirii telefonice între mitropolit şi preotul care s-a sinucis şi dintr-o altă sursă.

Contactat telefonic în cursul zilei de ieri, protopopul Victor Pâslariu a refuzat vehement să confirme sau să infirme cele relatate la telefon, a început să vorbească peste reporterul „Ziarul de Iaşi“ şi i-a închis într-un fi­nal telefonul.

„Părintele Liviu Crauciuc s-a dus dintre noi, e o situaţie destul de dramatică, destul de fină încât pentru mine, pentru sufletul şi liniştea mea, prefer să nu reiau subiectul şi să îmi aduc aminte de situaţia aceasta dureroasă“, s-a mărginit în a explica Victor Pâslariu.

Eparhia se află „pe un butoi cu pulbere“

Însă există mai multe voci la nivelul Arhiepiscopiei Iaşilor, în special din rândul preoţilor tineri, care vociferează şi spun că situaţia este „pe un butoi de pulbere“, fiindcă instituţiile bisericii puteau face, cred aceştia, un efort mai mare pentru preotul Crauciuc.

„Dacă protopopul îl susţinea, vorbea cu mitropolitul şi spunea, haideţi să îl primim în audienţă, cu soţia sau separat, au doi copii, haideţi să căutăm o variantă să îi ajutăm. Dar nu s-a făcut nimic, asta e cert, doar se ia act de ce s-a întâmplat. E ca şi cum chemi pompierii după ce a ars deja casa. Îmi pare foarte rău că nu a fost ajutat, că nu se discută problema aceasta gravă decât ici-colo. E o problemă gravă, nu doar de imagine a bi­sericii, dar poţi face depresie şi dacă eşti preot, medic sau inginer şi poţi ajunge în situaţii de genul ăsta. Când ajungi acasă şi eşti singur, soţia nu îţi răspunde la telefon, primeşti hârtie cu divorţ de la tribunal, protopopul nu poate să te ajute, sunt şanse să fii caterisit - nu e clar că există un risc?“, a spus unul dintre aceşti preoţi, sub protecţia anonimatului.

Un alt preot s-a declarat şocat de faptul că luni, 14 decembrie, şi marţi, 15 decembrie, au avut loc o serie de întâlniri pe Zoom cu preoţii din protopopiatele din judeţul Iaşi şi mitropolit. S-a discutat despre pregătirile de Crăciun, le-a fost transmise recomandări să aerisească des bisericile, să se ducă cu Ajunul, iar unde nu sunt primiţi „să îşi ceară iertare“. Nu s-a discutat deloc însă despre sinuciderea de săptămâna trecută.

„Trebuiau chemaţi toţi protopopii discutat cu ei - ce preoţi avem într-o situaţie dificilă, în divorţ, fără o situaţie materială bună acum, în pandemie, hai să îi ajutăm, să mergem la ei, să îi chemăm la Iaşi, să vină cu tot cu preoteasa, în toate căsniciile sunt contradicţii, dar să nu se mai întâmple niciodată aşa ceva în Eparhia noastră! Noi suntem într-o situaţie dramatică şi totul rămâne la nivel de discuţii“, a spus preotul, care slujeşte de câţiva ani la o parohie din centrul oraşului.

Pr. Crauciuc a fost chemat în faţa Inspecţiei bisericeşti în vară

„Ziarul de Iaşi“ a mai descoperit şi faptul că preotul Liviu Crauciuc s-a aflat şi sub lupa Inspecţiei bisericeşti a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei în acest an. În urma unei reclamaţii făcută de fostul primar al comunei Coarnele Caprei, că i-ar face campanie electorală actualului primar, care a câştigat din partea PNL, şi cu care ar fi rudă, a fost chemat la Iaşi. Pr. Dumitru Bo­boc, care conduce Corpul de inspecţie bisericeas­că, a confirmat evenimentul pentru „Ziarul de Iaşi“ şi spune că nu a fost nevoie ca acest caz să fie înaintat Consistoriului eparhial fiindcă la discu­ţia respectivă preotul Crauciuc a lăsat să se înţeleagă faptul că nu este o practică în cazul său.

„I s-a pus în vedere să nu se implice sub nicio for­mă, nu avem voie să ne implicăm în politică în niciun fel aşa că i s-a atras atenţia. Când pri­mesc un astfel de telefon stau de vorbă cu preotul respectiv, dacă e suficient o discuţie şi înţelege, rămâne acolo, dacă nu continuăm procedurile. Mi s-a părut un om foarte în regulă, receptiv, asculta, nu dădea semne de supărare sau de depresie, am rămas cu o impresie foarte plăcută. A fost prima şi singura discuţie avută, nu a recunoscut că s-ar fi implicat în campanie, dar a spus că înţelege că nu are voie şi ca preot are o altă menire“, a precizat pr. Dumitru Boboc.

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.