Farmaciştii trag un semnal de alarmă cu privire la testarea pentru Covid

Testarea COVID-19 în farmacii, aşa cum se doreşte implementat în acest moment într-o propunere legislativă, va avea adresabilitate redusă şi presupune costuri suportate de pacienţi, arată Asociaţia Farmaciilor Independente Ethica într-un comunicat.

Asociaţia Farmaciilor Independente spune că momentul în care Guvernul a decis să implice farmaciştii în testarea generală este unul tardiv. „Luând în calcul faptul că startul testării nu va fi dat, în cel mai bun caz, decât peste o lună, fiind implicate şi alte autorităţi care trebuie să desfăşoare activităţi de avizare şi instruire, ajungem la un moment în care nevoia de testare va fi din ce în ce mai scăzută datorită creşterii gradului de imunizare a populaţiei prin vaccinare. Este cunoscut faptul că nevoia de testare este mai mare, în perspectivă, tocmai în rândul populaţiei cu posibilităţi financiare modeste.

Iată deci că ne aflăm în faţa unui demers legislativ făcut în mare grabă, care în loc să producă efectele benefice scontate, aduce din nou în prim plan inechităţile dintre tipurile de farmacii, posibilitatea de a nu putea asigura testarea în condiţii de maximă siguranţă pentru ceilalţi pacienţi, dar si pentru personalul farmaceutic, prin incapacitatea asigurării unor fluxuri de lucru separate.

Pe de altă parte, populaţia rămâne cu o serie de întrebări fără răspuns la acest moment: când şi dacă vor fi puse la dispoziţie testele gratuite, cum se vor distribui, cine va putea beneficia de ele şi care va fi de fapt costul acestui serviciu pe care va trebui să-l achite?”, spune asociaţia.

Asociaţia mai arată că ordinul privind testarea s-a făcut fără o consultare amplă şi reală a tuturor profesioniştilor implicaţi. Investiţiile care trebuie făcute de farmacii în vederea realizării testării ar trebui, în mod raţional, sprijinite de stat. Faptul că se solicită farmaciilor condiţii speciale trebuie să ia în calcul investiţia ce ţine de asigurarea unor fluxuri de lucru separate, care să garanteze siguranţa tuturor categoriilor de pacienţi din farmacie.

Aflați amănunte de pe zf.ro.

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.