Flux normal de pelerini la catedrală, în prima zi de după ridicarea restricţiilor legate de pelerinaj

În cursul zilei de ieri, câteva sute de persoane s-au închinat la racla cu moaştele Sfintei Parascheva din Iaşi, fără însă a veni mulţimile mari, aşa cum erau estimările primarului Mihai Chirica. 

În prima zi în care credincioşii care nu au avut domiciliul sau reşedinţa în Iaşi s-au putut închina la racla cu moaştele Sfintei Parascheva, s-a putut înregistrat un flux crescut de credincioşi faţă de o zi normală din timpul anului, dar nimic care să nu poată să fie gestionat de reprezentanţii Mitropoliei, fără ajutorul forţelor de ordine. De altfel, aprecierea preoţilor este aceea că fluxul de pelerini a fost mai mic decât cel dintr-o zi de weekend de vară. Reamintim că pelerinajul s-a încheiat în noaptea de miercuri, 14 octombrie, când racla cu moaştele Sfintei Parascheva a fost introdusă înapoi în Catedrala Mitropolitană, după ce fluxul de pelerini a fost îndeajuns de scăzut încât să poată fi gestionat strict în curtea interioară a Ansamblului Mitropolitan.

Jandarmeria Română nu a răspuns nici până astăzi de ce a existat acea pauză de cinci ore după finalizarea slujbei de pe pietonal în care s-au putut închina toţi pelerinii prezenţi, indiferent de domiciliu, şi cine a fost responsabil de ordinul de a-i lăsa. De la ministrul de Interne, Marcel Vela, la responsabilii Brigăzii Mobile din Bacău, care a asigurat permanenţa la pelerinajul de la Iaşi, cu toţii s-au limitat la a spus că a fost "o măsură operativă" care "a făcut mai mult bine". Reprezentanţii Mitropoliei au precizat însă pentru "Ziarul de Iaşi" că aşteaptă să vadă care va fi situaţia în weekend, după ce pe mai multe grupuri de Facebook au fost anunţate deplasări la Iaşi pentru închinare. 

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.