Furnizorul de curent poate fi schimbat până la 30 iunie

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a decis miercuri că românii vor putea să îşi aleagă furnizorul de energie electrică din piaţa concurenţială până la data de 30 iunie 2021, în contextul liberalizării pieţei de la 1 ianuarie 2021. Schimbarea vine după ce marea parte a românilor nici măcar nu ştia că trebuie să îşi schimbe furnizorul în ianuarie, pentru a beneficia de preţuri mai mici. Asta pentru că şi autorităţile au eşuat să-i informeze.

Aşadar, speriaţi de facturi mai mari, mulţi consumatori s-au înghesuit la sediile companiilor de electricitate. În prezent, românii primesc curent sub forma unui „serviciu universal”, la preţ mai ridicat. Pentru a beneficia de preţuri mai mici, ei trebuie să studieze ofertele furnizorilor şi să aleagă una în „regim concurenţial”. Până vor alege un nou furnizor concurenţial sau până la data de 30 iunie 2021, clienţii casnici vor primi din partea furnizorului actual „cea mai bună ofertă, fără abonament”, potrivit ANRE.

Furnizorul va putea oferi un „discount”, adică o reducere comercială care să acopere diferenţa dintre preţul din oferta de serviciu universal aplicabilă în primul semestru al anului 2021 şi preţul din oferta concurenţială cu valoarea cea mai mică, arată Autoritatea. Furnizorul actual al fiecărui client va fi obligat, de asemenea, să îi trimită acestuia, o dată cu fiecare factură emisă până la data 30 iunie 2021, o informare privind procesul de liberalizare precum şi un Formular de selecţie ofertă. Acest formular conţine oferta concurenţială cu valoarea cea mai mică, o ofertă concurenţială alternativă şi oferta de serviciu universal, oferte aplicabile în primul semestru din 2021, precum şi valoarea reducerii comerciale acordate şi perioada de aplicare. Dacă va completa acest formular, clientul poate alege direct oferta concurenţială optimă. Transmiterea formularului prin selecţia unei oferte va fi interpretată drept un acord de contractare şi, implicit, obligaţie contractuală pentru ambele părţi. Contractul intră în vigoare în 5 zile de la data primirii de către furnizor a formularului de ofertă completat şi semnat de către client.

Aflați amănunte de pe adevarul.ro.

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.