Grădina Botanică s-a deschis, dar pandemia ţine serele închise

Mii de crizanteme, tufănele, aranjamente de varză decorativă şi alte soiuri de plante şi seminţe au putut fi observate din nou, începând de duminică, la Grădina Botanică, la expoziţia anuală de flori de toamnă, deschisă până pe 15 noiembrie. Deşi au muncit de mai bine de o lună la pregătirea aranjamentelor florale din sere, cu fiecare specific în parte, angajaţii şi conducerea grădinii nu au putut deschide serele publicului în urma restricţiilor sanitare impuse în urma pandemiei COVID-19. 

Aici s-ar fi aflat şi cele trei soiuri de ardei iute, cei mai iuţi din lume, dar şi diferite flori, fructe sau seminţe. Directorul Grădinii Botanice, prof.dr. Cătălin Tănase, încă mai speră ca situaţia să se îndrepte până la închiderea expoziţiei îndeajuns de mult încât să poată fi vizitate şi serele. Spre deosebire de anii anterior, s-a pus accent suplimentar pe amenajările exterioare din grădină cu florile, fructele şi seminţele specifice toamnei.

Vezi mai multe imagini aici

„Era normal să pregătim totul, de luni de zile muncim la evenimentul acesta. Nu aveam de unde să ştim dacă apar modificări, ce restricţii vor fi, dacă situaţia cu numărul persoanelor confirmate evoluează. Acestea au fost nişte incertitudini, dar am organizat cât de bine am putut. Cu toţii am fi bucuroşi să fie expoziţia de altădată, dar anul acesta sunt condiţii aparte”, a explicat prof.dr. Cătălin Tănase.

Vezi mai multe imagini aici

Acesta a explicat suplimentar că existau riscul formării unor aglomerări pe care universitatea nu avea personalul necesar ca să le gestioneze în siguranţă. „Trebuie să evităm aspecte care nu sunt plăcute. Nu avem competenţă să facem triaj observaţional. Una e să ai control şi să ştii că vor fi 100 de vizitatori pe zi, că poţi face programări, că poţi face dezinfectare o dată pe oră, să poţi aerisi serele. Ar fi apărut un disconfort şi pentru vizitatori”, a explicat directorul bibliotecii. 

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.