Guvernul britanic şi Rolls-Royce vor să producă vehicule spaţiale cu propulsie nucleară

Agenţia spaţială britanică a anunţat marţi că a lansat în colaborare cu grupul Rolls-Royce un studiu despre posibila utilizare a propulsiei nucleare în domeniul explorării spaţiale.

Această tehnologie ar putea fi mult mai eficientă decât motoarele utilizate la ora actuală şi ar putea să permită viitoarelor vehicule spaţiale să ajungă pe planeta Marte în trei sau patru luni, de două ori mai repede decât cele cu propulsie chimică, potrivit unui comunicat.

Deocamdată, proiectul vizează doar cercetări ştiinţifice, nu o fază industrială, şi are obiectivul de a transforma explorarea spaţială în deceniile viitoare.

Agenţia spaţială britanică estimează că propulsia nucleară poate "să revoluţioneze" călătoriile spaţiale şi că studiile ce vizează atomul, precum cel de hidrogen, ar trebui să permită accelerarea propulsoarelor.

"Energia nucleară oferă posibilităţi pentru a transforma explorarea spaţială şi acest studiu inovator realizat cu Rolls-Royce ar putea să ne ajute să transportăm viitoarea generaţie de astronauţi mai departe în spaţiu şi pentru un timp mai îndelungat, într-o manieră care ne va îmbunătăţi cunoştinţele despre Univers", a declarat secretarul de stat pentru Ştiinţă, Amanda Solloway.

Rolls-Royce produce motoare de avioane folosite de aviaţia şi marina britanică şi are experienţă în domeniul reactoarelor nucleare, pe care le dezvoltă pentru submarine militare.

Aflați amănunte de pe agerpres.ro.

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.