Kaufland deschide un nou supermarket la Iaşi, al cincilea: în Tătăraşi

Printre veştile bune pentru mii de ieşeni văduviţi de un mare magazin, iată şi veşti proaste pentru toţi ieşenii: record istoric negativ la Iaşi, cu 4 luni fără nicio dezbatere de iniţiativă privată în CL. Niciun plan urbanistic nu a ajuns în plenul Consiliului Local, la fel, nici în Comisia de Urbanism. Pentru şedinţa de azi sunt mai multe proiecte, inclusiv pentru podul spre Kaufland.

Şedinţa de astăzi a consilierilor locali va bifa un record negativ: în cele 4 luni trecute de la data alegerilor locale, plenul nu a dezbătut vreo investiţie privată. Ultimele planuri urbanistice zonale (PUZ) aprobate în Consiliul Local (CL) datează din legislatura trecută, respectiv de la mijlocul lunii septembrie. Nu doar CL nu a dezbătut vreun proiect urbanistic, ci această situaţie este şi în cazul Comisiei de Urbanism. Deşi acest for, care trebuie să emită avize la PUZ-uri, s-a întâlnit de mai multe ori din septembrie 2020 încoace, pe ordinea de zi a reuniunilor nu a fost inclus vreun proiect de acest fel. Singurele planuri urbanistice dezbătute recent la nivelul Primăriei au intrat în atenţia Comisiei tehnice de urbanism, cea formată din arhitecţi.

Săptămâna trecută, această comisie a dezbătut circa 25 de planuri urbanistice. În schimb, pe ordinea de zi a plenului CL de astăzi figurează câteva investiţii ale Primăriei, consilierii locali urmând a aproba indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea unor obiective precum „Obeliscul cu Lei“ (1,2 milioane lei), Monumentul Eroilor din Divizia a 2-a (circa 730.000 lei) şi Monumentul Eroilor 1916 - Cimitir Eternitatea (circa 680.000 lei).

În acelaşi timp, consilierii locali vor aproba o investiţie de circa 11 milioane lei pentru amenajarea a trei săli de sport la şcolile „Nicolae Iorga“, „Alexandru Vlahuţă“ şi „George Coşbuc“.

Alte proiecte incluse pe ordinea de zi vizează aprobarea planului de acţiuni în cazul beneficiarilor de venit minim garantat, aprobarea planului de zgomot de la nivelulul oraşului şi aprobarea listelor cu persoanele care întrunesc condiţiile pentru a beneficia de o locuinţă socială.

Un alt proiect vizează un acord cu lanţul de retail Kaufland, care îşi va asuma refacerea unui podeţ de pe strada Ignat - Tătăraşi, zonă unde va fi construit un supermarket. Strada Ignat este cea care face legătura între Rondul Doi Băieţi şi intersecţia străzilor Ion Creangă - Aurel Vlaicu - şos. Ciric, în zona fostei minibenzinării Petrom. Podeţul (foto) ce urmează a fi refăcut de Kaufland se află pe partea dreaptă a acestei străzi Ignat, cum vii dinspre Doi Băieţi, înainte de a ajunge la locul fostei benzinării, loc unde va fi ridicat viitorul supermarket.

Fostul showroom Palas va fi demolat

În schimb, un proiect va fi scos de pe ordinea de zi, respectiv acceptarea donaţiei de la Iulius Real Estate a construcţiei de pe esplanada Teatrului „Luceafărul“ în care a funcţionat showroom-ul Palas şi, ulterior, a găzduit sediul E.ON. Ieri, compania Iulius a anunţat că renunţă la donarea acestei clădiri şi a precizat că a început demersul pentru demolarea imobilului.

„Ca urmare a opiniilor exprimate în spaţiul public privind intenţia de donare a clădirii provizorii către Primăria Municipiului Iaşi, care nu sunt într-un consens, compania Iulius renunţă la acest demers, fiind înaintată o adresă către administraţia locală în acest sens, şi iniţiază procedurile necesare pentru demolarea pavilionului“, se arată într-un comunicat al Iulius.

Oficialii companiei au adăugat că renun­ţarea la acest demers vine în con­textul în care „nu există o dorinţă unitară în acest sens şi nu dorim ca intenţia să pro­voace controverse în spaţiul pu­blic“.

Zilele trecute, consilierii locali ai USRPLUS au susţinut că imobilul ar trebui să fie demolat şi să nu fie transformat într-un centru de industrii creative, aşa cum intenţiona municipalitatea să facă după ce ar fi devenit proprietar.

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.