Mesajul Patriarhului Daniel citit la înmormântarea lui Simirad

Sâmbătă, la ora 12, a început slujba de înmormântare a fostului primar, Constantin Simirad, care a fost oficiată de un sobor de patru preoţi în frunte cu Mitropolitul Teofan. Sicriul a fost depus de joi la Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Iaşi, până sâmbătă. Acesta a stat tot timpul acoperit pentru a nu exista niciun risc de infectare cu noul coronavirus.

La eveniment au fost prezente în jur de 100 de persoane, dintre care mulţi ieşeni veniţi să-l conducă pe ultimul drum pe primarul mult iubit de ei. Cei care au cărat sicriul au fost echipaţi în combinezoane şi cu măşti de protecţie, ei fiind singurii care l-au atins. Trupul neînsufleţit al fostului primar a fost depus în Cimitirul „Eternitatea“ din Iaşi.

PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj de rămas-bun fostului primar al Iaşului prin intermediul unei scrisori încredinţate Mitropolitului Teofan care a citit-o.

Mai sus, imagine din 2003 - Daniel (mitropolit la acea dată) cu Simirad

„Primar respectat al municipiului Iaşi, om de cultură şi demnitar cu o bogată activitate civică. În cele aproape opt decenii de viaţă pământeană, domnul Constantin Simirad a înmulţit cu inteligenţă, hărnicie şi generozitate talanţii primiţi la venirea sa pe lume. Deşi a fost un om politic important, profesor de ştiinţe exacte şi demnitar public, domnul Simirad nu s-a îndepărtat niciodată de biserică şi de credinţă. Un proiect realizat de fostul primar şi foarte apreciat de către credincioşi este organizarea în fiecare an a Zilelor Iaşului, în aceeaşi perioadă cu sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Domnul Constantin Simirad a făcut în anii de după căderea regimului comunist ca apropierea dintre Primărie şi Mitropolie să fie la Iaşi nu doar una fizică, ci una care continuă tradiţia cărturărimii moldave de unire între credinţă, cultură şi spirit civic în folosul cetăţenilor“, precizează Preafericitul Daniel în scrisoarea sa.

Mihai Chirica, a declarat că Simirad a fost unul dintre cei mai buni primari pe care i-a avut Iaşul.

Mai sus, imagine din 2015 - Chirica în spatele lui Simirad

„Un om greu de depăşit şi din punct de vedere intelectual şi moral. Este persoana cu care mi-am început cariera administrativă, de la care am avut foarte mult de învăţat. Am urmat principiile domnului Simirad, adică reformarea respectului faţă de comunitate care s-a pierdut după plecarea domniei sale de la Primăria municipiului Iaşi. Principala mea misiune a fost să readuc mândria de a fi ieşean în sufletul fiecărui cetăţean al oraşului. Cred că în mare parte am reuşit, chiar dacă a trebuit să mă sacrific din punct de vedere politic, dar a meritat: misiunea a fost îndeplinită. Am avut ocazia să avem ultima întâlnire de serviciu, fiind consilier personal, cu o săptămână înainte de a se interna în spital. Am purtat discuţii care nu prevesteau nici pe departe că ar putea să ajungă în situaţia în care este astăzi. Nu s-a gândit nici măcar el“, a adăugat Mihai Chirica, cu vădită tristeţe.

Vedeți AICI imagini de la slujba de înmormântare

Vedeți AICI imagini de colecție din tinerețe și din timpul mandatelor în administrația locală

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.