Monica Berescu, deputat USRPLUS: “ Accesul gratuit la legile țării este esențial pentru o democrație.” (P)

Am votat în Camera Deputaților la începutul lunii martie pentru transparența legislativă și pentru a facilita cetățenilor accesul liber și necondiționat la legislația în vigoare. Președintele României a promulgat proiectul de lege prin care Monitorul Oficial, Partea I și a II-a devine accesibil în mod gratuit și permanent, online, în format PDF. 

Cel mai important amendament pe care l-am votat este digitalizarea efectivă a acestui serviciu. Dacă până astăzi fișierul PDF era de fapt un document scanat, total neprietenos; începând de acum se vor putea utiliza opțiunile de căutare, salvare sau imprimare prin textele legislative.
Accesul liber al cetățenilor pentru consultarea actelor normative și a stenogramelor ședințelor legislative este esențial pentru promovarea transparenței și a legilor statului român.

Adevăratul progres în ceea ce privește transparența și deschiderea față de cetățeni se petrece la peste 30 de ani de la revoluție. Noul format încurajează lectura părților legislative și facilitează căutarea în documentul PDF a unui articol sau după cuvinte; ceea de altfel ar trebui să fie o practică normală pentru toate documentele emise de autoritățile statului.  Poate părea incredibil, dar în era celei de-a patra revoluții industriale, se utilizează metode vechi de zeci de ani. Cele mai multe instituții ale statului român printează documentele editate electronic, apoi le scanează pentru a fi publicate pe paginile de internet; când ar putea foarte bine să salveze fișierele în format PDF, cu acces liber la căutare și imprimare pe suport fizic doar dacă este necesar.

Acest gen de practici ridicole trebuie să dispară din instituțiile publice și să reducem impactul pe care îl generăm asupra mediului înconjurător prin folosirea inutilă a zeci de mii de tone de hârtie sau de cerneală/tuș pentru imprimante. Suplimentar, vom crea economii consistente în bugetele instituțiilor prin combaterea risipei de hârtie și prin utilizarea timpului fizic alocat pentru scanarea documentelor în activități care pot crește productivitatea și eficiența funcționarilor publici în interesul cetățenilor.

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.