Motivaţia judecătorilor care au condamnat cu executare un şofer cu o alcoolemie de 2,45‰

Un ieşean beat s-a răsturnat într-o râpă pe drumul judeţean dintre Lunca Cetăţuii şi Mogoşeşti. Accidentul s-a soldat cu rănirea şoferului şi a pasagerilor, dar şi cu o pedeapsă la închisoare cu executare. Pe lângă faptul că era beat, "şoferul" nici măcar nu avea permis.

Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 3 septembrie anul trecut, când Toader Puricoi, după ce efectuase lucrări de amenajare la un imobil, se deplasa spre Mogoşeşti. Pe fondul carosabilului umed din cauza ploii, a faptului că iluminatul stradal nu era funcţional, dar şi al vitezei excesive şi a consumului de alcool, Puricoi a pierdut controlul volanului într-o curbă. Autoturismul a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat pe cupolă într-o râpă. Cei trei ocupanţi ai autoturismului au suferit doar răni uşoare, unul dintre ei neavând nici măcar nevoie să fie transportat la spital. Avocatul lui Puricoi a cerut clemenţa judecătorilor, motivând că acesta şi-a recunoscut faptele, deplasarea s-ar fi făcut pentru a efectua o lucrare în vederea câştigării de bani pentru a-şi putea întreţine cei trei copii minori, inculpatul avându-i în grijă şi pe tatăl şi socrul său, persoane cu handicap.

Judecătorii aveau să aprecieze că a fost o pură întâmplare că accidentul nu a avut urmări grave. Alcoolemia şoferului a fost stabilită în urma testării la 2,45‰. "Prin raportare la alcoolemia pe care o avea inculpatul în momentul săvârşirii infracţiunilor şi consecinţele care s-ar fi putut produce, doctrina medico-legală a precizat că la o concentraţie de 0,5 g/l riscul de accidentare se triplează, iar la 1 g/l se multiplică de 5 ori, iar în general, riscul producerii unui accident rutier se dublează ori de câte ori alcoolemia creşte cu 0,5 g/l, arătându-se, chiar, că la o concentraţie de 2g/l, conducerea devine automatică", au comentat magistraţii Judecătoriei. Aceştia au luat în calcul şi faptul că Puricoi mai suferise o condamnare anterioară, la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni pentru infracţiunea de furt. Ca urmare, au decis aplicarea unei pedepse cu executare, de 10 luni din 20 de zile de închisoare. Inculpatul a atacat sentinţa, cazul aflându-se pe rolul Curţii de Apel.

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.