Patru cadre didactice şi şase elevi, confirmaţi în weekend cu noul coronavirus

În total sunt 28 de elevi şi 20 de dascăli testaţi pozitiv. Ce şcoli au clase închise

28 de elevi, 20 de cadre didactice şi cadre didactice auxiliare şi doi angajaţi din rândul personalului nedidactic au fost confirmaţi pozitiv de la începerea celui de-al doilea semestru, dintre acestea, în weekend, fiind cofirmate 6 cazuri noi la elevi, 4 în rândul cadrelor didactice şi un caz la personalul nedidactic. Astfel, 9 clase şi-au suspendat activitatea faţă în faţă în urma rezultatelor testelor din weekendul care s-a încheiat, cifra totală a acestora de la începutul semestrului fiind de 23 de clase sau grupe de la 14 instituţii de învăţământ.

Dintre cele 14 şcoli care au înregistrat clase sau grupe în cadrul cărora s-au suspendat cursurile faţă în faţă, o şcoală este din Dancu, Şcoala Gimnazială "Ştefan cel Mare", iar cealaltă din Ţuţora, unde sunt două astfel de clase. Celelalte 12 instituţii de învăţământ care au clase în cadrul cărora s-au suspendat activităţile faţă în faţă sunt din Municipiul Iaşi.

Liceul Teoretic "Varlaam Mitropolitul" Iaşi are cele mai multe astfel de clase în cadrul cărora s-au suspendat activităţile faţă în faţă, şase la număr, conform raportului oferit de către Direcţia de Sănătate Publică Iaşi. De asemenea, câte două clase care au cursurile "faţă în faţă" suspendate se regăsesc la Şcoala Gimnazială "Ion Ghica", Şcoala Gimnazială "Ionel Teodoreanu", Şcoala Gimnazială "Paradis" şi Şcoala Gimnazială Ţuţora. Câte o clasă şi-au suspendat activităţile "faţă în faţă" la şcolile "Carmen Sylva", "Dimitrie Sturdza", "Alexandru Vlahuţă", "Veronica Micle", "Ştefan cel Mare" Dancu, Şcoala Internaţională "Spectrum", dar şi la Grădiniţa "Montessori School of Iaşi", Grădiniţa cu Program Prelungit "Cuvioasa Parascheva” sau Grădiniţa Atelier nr. 1.

În cazul tuturor unităţilor de învăţământ amintite anterior, conform Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, s-a dispus izolarea cazurilor confirmate, igienizarea şi dezinfecţia spaţiilor unităţilor şcolare şi reinstruirea personalului privind regulile de igienă personală şi portul măştii de protecţie. 

 

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.