Refacerea pasajului de la Gara Internaţională înaintează cu viteza melcului

Pasajul subteran pietonal din zona Gării Internaţionale va fi refăcut de către CFR. În acest sens, Regionala de la Iaşi vrea să lanseze o licitaţie de proiectare şi execuţie. În proiect mai sunt incluse lucrări de reabilitare la peroanele şi copertinele din staţia Nicolina. 

În decembrie 2020, CFR a atribuit o licitaţie pentru elaborarea expertizei tehnice şi a documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii (DALI) pentru obiectivul de investiţii. Licitaţia a fost câştigată de o asociere de firme formată din Pro Ami’s Consulting (Iaşi) şi Baicons Impex (Bucureşti) pentru o sumă de 57.000 lei, fără TVA. Contractul a fost încheiat la sfârşitul lunii decembrie 2020 şi, în mod normal, documentaţia trebuia predată în 45 de zile. Dintr-o adresă a Ministerului Transporturilor (MT), datată 30 martie 2021, rezultă că termenul iniţial din contract nu a fost respectat. Adresa a fost publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor, fiind un răspuns către deputatul Alexandru Muraru (PNL) care a interpelat autoritatea pe tema stării avansate de degradare a tunelului pietonal.

Citiți și: Mai aşteptaţi! Pasajul horror de la Gara Nicolina nu va fi amenajat prea curând

Una dintre întrebările deputatului a vizat termenul de execuţie a lucrărilor de refacere a pasajului. "Durata necesară pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor va fi estimată de către proiectant, prin documentaţia DALI aflată în curs de elaborare", se arată în adresa MT. Tunelul pietonal de la Gara Nicolina este în stare de degradare de mai mulţi ani, dar CFR nu a intervenit până acum cu reparaţii. La un moment dat, Primăria Iaşi a solicitat pasajul pentru a finanţa lucrările, dar CFR a refuzat oferta municipalităţii ieşene.

Citește și: FOTO: Gara Nicolina, locul în care aștepți trenul cu ochii închişi de câtă mizerie este

În ceea ce priveşte peroanele de la Gara Internaţională, acestea au elemente de beton lipsă sau denivelate, bordurile sunt deteriorate sau au dispărut complet, iar covorul asfaltic este degradat. "Sunt degradări normale ce apar în timpul exploatării din gările CF şi care necesită remedierea lor de urgenţă pentru îmbunătăţirea aspectului staţiei cât şi pentru creşterea gradului de confort al publicului călător", se arată în documentaţia de atribuire a contractului pentru realizarea expertizei tehnice. Lucrările care vor fi efectuate la Gara Nicolina vor avea în vedere şi adaptarea infrastructurii feroviare în cazul persoanelor cu deficienţe.

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.