Românii care merg la mare de 1 Mai, băgați cu forța în camere de la ora 20. Alte reguli

Sfintele Paști și 1 mai se vor uni, practic. Iar turiștii ce vor dori să petreacă acel week-end la mare sunt obligați să respecte un set complet de reguli. Ministrul de Interne, Lucian Bode, a precizat că sănătatea e mai importantă decât orice, dar, oricum, românii știu asta.
 

Oamenii care vor pleca pe litoral vor trebui să poarte măști în spațiile publice, să nu se înghesuie în magazine și pe terase și să intre în camere la ora 20:00.

“Legea n-o negociem cu nimeni. Sănătatea e mai importantă decât orice. Azi, când vorbim, există o oră la care aceste activități ale agenților economici trebuie să înceteze”, a afirmat Lucian Bode, potrivit Digi24.Va fi făcută o singură excepție. În noaptea de Paște, cei care merg la slujbă pot rămâne afară până la ora 02:00.

”Pentru Paște avem în hotărârea CNSU în care e reglementat foarte clar că în intervalul 20.00 – 02.00 asigurăm în condiții de securitate și sănătate maximă a celor care doresc să participe la slujba de Înviere, deplasarea la biserică, respectiv deplasarea spre casă.

Acestea sunt misiunile în care sunt implicate Poliția Română, Jandarmeria Română, și nu altele”, a declarat ministrul de Interne, Lucian Bode.

Șeful DSU susținea acum câteva zile că autoritățile vor lua toate măsurile necesare pentru a împiedica un lockdown total. Șeful DSU a transmis că ”măsurile se adaptează și zonal, și după incidența, și național dacă se agravează situația”.

Actuala stare de urgență este valabilă până pe 14 aprilie, urmând ca noile reglementări să apară în următoarea hotărâre de Guvern de prelungire a stării de alertă, a precizat Raed Arafat, conform G4media.

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.