Rumoare în Poliția ieșeană: vaccinări puține pe fondul unor angajări discutabile

Foarte puţine cadre din Ministerul Afacerilor Interne s-au imunizat. Sunt voci din sistem care reclamă faptul că la conducerea Centrului Medical Judeţean al MAI a fost numită dr. Anca Bursuc, un medic tânăr, care are doar grad de subinspector. „Este ca şi cum ai pune poliţistul cu cel mai mic grad în funcţia de şef al unei secţii de poliţie. Este uimitor“, ne-a spus un poliţist. Un sindicalist ne-a declarat că astfel „este lesne de înţeles haosul creat“.

Centrul medical din Iaşi al Ministerului Afacerilor Interne stă pe un butoi cu pulbere. Instituţia care are în grijă sănătatea poliţiştilor, pompierilor şi jandarmilor ieşeni este blamată din interior în privinţa conducerii şi a celor care lucrează aici. De exemplu, sindicatul poliţiştilor reclamă faptul că, în plină pandemie, la conducerea instituţiei a fost numit un medic tânăr, pediatru, care nu ar face faţă situaţiei vaccinărilor. Alţi doi medici sunt vizaţi cu privire la faptul că „vin la serviciu“ doar două ore pe zi. Mulţi poliţişti reclamă faptul că vaccinarea la Iaşi merge foarte încet, în raport cu alte judeţe din România. Totuşi, o mare parte a poliţiştilor şi jandarmilor nu vor să se vaccineze. În schimb, pompierii sunt cei mai încrezători în vaccinul anticovid, ritmul imunizării în rândurile acestora fiind cel mai ridicat.

Cititi si: Cîţu şi Voiculescu, ceartă pe datele publicate de Ministerul Sănătăţii în privinţa pandemiei

Şirul nemulţumirilor cu privire la Centrul Medical Judeţean al MAI Iaşi s-a adunat în decursul mai multor ani de zile. De exemplu, când şef aici era Gabriela Stoleru angajaţii MAI din Iaşi îi reproşau acesteia pe la colţuri că nu „prea dădea pe la serviciu“, existând suspiciunea că lucra şi la un cabinet privat. Medicul a fost îndepărtat însă din funcţia de şef al Centrului, acum având în grijă de secţiunea de jandarmi. Din auzite, nici jandarmii nu ar fi prea încântaţi de ea deoarece şi aici are un program foarte scurt de lucru.

După ce Stoleru a fost schimbată din funcţie, în plină pandemie, conducerea Centrului Medical a fost preluată de către George Frangulea, comisar şef al Centrului Medical Neamţ, care a coordonat ambele centre. Din februarie, postul de şef al Centrului Medical Iaşi a fost preluat de subinspectorul Anca Bursuc. De reţinut este că dr. Bursuc are cel mai mic grad ofiţeresc. „Este ca şi cum ai pune poliţistul cu cel mai mic grad în funcţia de şef al unei secţii de poliţie. Este uimitor“, ne-a spus un poliţist.

Cititi si: Fostul ministru Violeta Alexandru explică de ce publicarea datelor despre vaccinare nu a încălcat nici o lege

Un sindicalist din poliţie este şi mai vocal cu privire la numirea acesteia în funcţia de şef. „La Iaşi, de la conducerea instituţiei a fost îndepărtată fosta şefă, doctoriţa Stoleru, şi a fost pus un domn interimar de la Piatra Neamţ. Acesta, după şase luni de interimat, şi-a plasat protejata la şefia cabinetului. Aşadar, contrar tuturor aşteptărilor şi regulilor, o doctoriţă pediatru, cu mai puţin de un an vechime în sistem şi cu cel mai mic grad din întreg centrul medical, a fost numită la conducere. Vorbim de o doamnă care până acum câteva luni era civil şi dădea consultaţii copiilor. Singurul ei atu a fost vârsta, în jur de 30 de ani. Este lesne de înţeles haosul creat şi este o ruşine ceea ce se întâmplă în acest moment şi în mod normal, la noi nu iese scandal deoarece sistemul te pedepseşte aspru dacă comentezi. Este totuşi o chestiune de siguranţă naţională“, ne-a precizat sindicalistul.

A preluat conducerea centrului la 1 februarie

În privinţa numirii medicului Anca Bursuc ca şefă a Centrului Medical Judeţean Iaşi, reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) nu au dorit să ne ofere CV-ul acesteia, deoarece nu face parte din categoria demnitarilor. În schimb, trebuia să fie pus un şef la această instituţie. „Menţionăm că doamna dr. Anca Bursuc este împuternicită să ocupe această funcţie începând cu data de 1 februarie 2021, iar în perioada 01.08.2020 - 01.02.2021, şeful Centrului Medical Judeţean Neamţ a asigurat şi conducerea Centrului Medical Judeţean Iaşi. Având în vedere situaţia epidemiologică actuală şi complexitatea activităţilor medicale specifice desfăşurate la nivelul celor două centre medicale judeţene, Neamţ şi Iaşi, s-a impus necesitatea identificării unui ofiţer din cadrul Centrului Medical Judeţean Iaşi care să asigure conducerea, fiind astfel împuternicită doamna dr. Anca Bursuc“, ne-au informat reprezentanţii MAI.

Rudele personalului din MAI se puteau vaccina. Cititi o analiza interesanta aici

Jurnaliştii „Ziarului de Iaşi“ au contactat-o pe Anca Bursuc pentru a cere informaţii despre activitatea profesională şi experienţă, însă ne-a trimis la purtătorul de cuvânt al instituţiei pentru lămuriri.

Foarte puţini poliţişti şi jandarmi vaccinaţi

Ritmul vaccinărilor în rândurile poliţiştilor, pompierilor şi jandarmilor din Iaşi este diferit şi din cauza neîncrederii. De exemplu, pentru că este opţional, chiar dacă mulţi poliţişti reclamă ritmul încetinit al vaccinărilor, doar jumătate dintre ei vor să se imunizeze. La jandarmi este aceeaşi situaţie, însă, la pompieri, ritmul este mai rapid, deoarece mulţi dintre ei sunt provaccinare. De menţionat este faptul că mulţi dintre angajaţii MAI se vaccinează şi la centre medicale civile. Sindicalişti din poliţie sunt de părere că, la Iaşi, lucrurile se mişcă greu.

„În întregul sistem MAI din Iaşi este scandal mare. De la Inspectoratul de Poliţie Judeţean la Poliţia de Frontieră, toţi angajaţii cer să fie vaccinaţi şi ameninţă că nu mai ies pe teren dacă nu sunt vaccinaţi. Deşi Iaşul deţine un număr impresionant de cadre MAI, adică numărul cinci din ţară după Bucureşti, Timişoara, Cluj şi Constanţa, în Iaşi au fost vaccinaţi foarte puţini“, ne-a spus un poliţist.

Reprezentanţii ministerului ne-au dat cifrele privind vaccinările din Iaşi, la data de 2 martie. „Din datele raportate de către Centrul Medical Judeţean Iaşi din subordinea direcţiei Medicale reiese că, până la data de 2 martie 2021, ora 8, din cadrul instituţiilor aflate în subordinea MAI au fost vaccinate împotriva Covid-19: Inspectoratul Judeţean de Poliţie - 154 de persoane prima doză şi 17 doza a doua, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi 10 persoane prima doza şi 3 cu doza a doua, iar la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Iaşi 174 de persoane prima doză şi 142 cu doza a doua“, ne-au precizat reprezen­tanţii MAI.

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.