Sclavie într-o cabană de la marginea Iașului. Mărturia unei femei scăpate din Infern

Un dosar cu acuzaţii de sclavie a ajuns, zilele trecute, la Curtea de Apel Iaşi. Acuzaţiile sunt abominabile, victime fiind două persoane care ar fi muncit forţat la un individ din Dumbrava, comuna Ciurea. Una dintre ele a murit înainte de sentinţă.

Protagonistul acestui caz şocant este un bărbat de 54 de ani din Dumbrava, comuna Ciurea, judeţul Iaşi. Dan Ciubotariu a fost condamnat, recent, de Judecătoria Iaşi la 2 ani şi 4 luni de închisoare cu suspendare, însă sentinţa în cazul său nu este definitivă şi a fost atacată cu apel de procurori. Acum două zile, dosarul s-a reluat la Curtea de Apel Iaşi, instanţă care va avea ultimul cuvânt de spus în acest caz.

Potrivit motivării primei instanţei, individul a fost judecat pentru că ar fi obligat la muncă forţată şi ar fi lipsit de libertate două persoane fără adăpost. Una dintre acestea a decedat înainte de pronunţarea primei instanţe. Singura victimă care a rămas în viaţă a povestit judecătorilor cum a ajuns să fie sclavă pentru Ciubotariu.

M.G. a povestit că l-a cunoscut pe individ în iunie 2015, când a venit la Iaşi pentru a lua alocaţiile şi s-a întâlnit cu acesta în gară. „Am fost de acord să merg la locuinţa acestuia din Ciurea pentru a păzi vacile, iar când am ajuns acolo am fost cazată într-o cabană-maşină unde erau două paturi suprapuse. Mai era cazată o femeie al cărei nume nu mi-l amintesc. Ştiu că erau angajaţi şi nişte bărbaţi, dar nu mai ţin minte câţi şi nici numele lor. După o vreme, inculpatul a început să mă bată, să mă lovească cu pumnii şi picioarele, legat de faptul că nu aş fi avut grijă de animale. Ştiu că aceeaşi atitudine agresivă o avea faţă de ceilalţi angajaţi“, a povestit victima.

Aceasta a mai arătat că Ciubotariu avea oi, vaci şi porci şi, cât a muncit la el, timp de patru luni, cartea de identitate a rămas la individ, care nu a lăsat-o să plece. În toamna anului 2015, femeia a reuşit să fugă de la individ, în timp ce acesta se afla la piaţă, cu brânză.

În instanţă, ea a cerut judecătorilor să îl oblige pe individ să îi plătească 1.600 de lei, pentru cele patru luni cât a muncit la Ciubotariu. În instanţă, Ciubotariu s-a apărat şi a spus că nici măcar nu o cunoaşte pe M.G. El spune că buletinul femeii a fost găsit la el cel mai probabil pentru că fusese lăsat de o altă persoană.

În 2017, anchetatorii au descins la stâna individului şi au găsit acolo 12 cărţi de identitate, existând bănuiala că ar fi ale unor persoane care au muncit pentru el. Pentru acele documente, Ciobotariu a avut o altă explicaţie. „La domiciliul meu au fost găsite copii ale unor cărţi de identitate ale unor persoane care mi-au dat acele copii şi numărul lor de telefon, în perioada în care eram interesat să arendez terenul“, a spus individul.

Prima instanţă a consi­derat că o pedeapsă cu suspendare este suficientă pentru bărbat deoarece acesta este „cunoscut ca un om liniştit, amabil, nu a avut probleme în societate, nu consumă băuturi alcoolice, este un bun gospodar şi iubitor de animale“.

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.