Spitalul mobil se sufocă înainte de a se deschide. Stația de oxigen este defectă

Spitalul mobil de la Lețcani încă nu este operațional pentru cazurile grave de COVID. Pur și simplu, stația de oxiden este defectă, iar primarul Mihai Chirica a anunțat că este nevoie de zece zile pentru reparații.Spitalul a fost deschis vineri pentru cazurile ușoare și medii. „Am pregătit 24 de paturi de terapie intensivă, dar încă aşteptăm proba de funcţionare a staţiilor de oxigen. Terapia intensivă e risc vital şi, ca urmare, trebuie să meargă perfect aceste staţii”, declara managerul Carmen Dorobăţ vineri, înaintea sosirii primilor pacienţi.

În aceste condiții, ținând cont de creșterea alarmantă a cazurilor COVID, s-au căutat spații spitalicești pentru cazurile grave care necesită suport ATI:

”Singurul spital din Iași, in care se mai poate organiza asistență medicală de terapie intensivă , pentru pacienții critici Covid 19 , este Spitalul de Recuperare.Prin urmare,soluția identificată a fost să deschidem 6 posturi în compartimentul de ATI al secției de ORL de la Spitalul de Recuperare Iași pentru cazurile diagnosticate cu Covid 19, inclusiv pentru cazurile critice, care necesită un astfel de tratament”. a spus Chiroca..

”Pe data de 16.10.2020, era planificat să se deschidă compartimentul de terapie intensivă din cadrul Compartimentului secției exterioare a Spitalului de Boli Infecțioase, „Spital mobil Lețcani” cu 24 de paturi. O defecțiune gravă a fabricii de oxigen face imposibilă punerea în funcțiune a acestei secții.
Având  în vedere ca la Spitalul de recuperare Iași s-a constata că poziționarea secției în arhitectura spitalului permite crearea de circuite separate, fără să afecteze restul activității spitalului și deocamdată  se fac intervenții elective, care pot fi temporizate , fără risc pentru pacienți , s-a propus ca până la repararea instalației de oxigen de la spitalul Letcani să funcționeze in regim special AȚI-ul de la Sectia ORL a Spitalului de Recuperare Iași. Perioada propusă de preluare a cazurilor critice începe de luni și este de circa 10 zile, condiționată de remedierea instalațiilor de la Letcani.Pentru asigurarea condițiilor de funcționare ,se vor aduce, sub formă de împrumut, 6 ventilatoare și se vor detașa medici și asistenți  medicali de ATI de la alte spitale.
“ Cred ca orice efort pus in slujba sănătății populației este benefic. Toți pacienții noștri programați pentru diverse intervenții chirurgicale la secția ORL a Spitalului de recuperare Iași vor rămâne in atenția medicilor de aici,  pentru a fi reprogramați. Din păcate toți suntem expuși acestui risc de îmbolnăvire cu noul coronavirus ceea ce trebuie să crească atenția in abordarea acestui flagel.”, a mai spus primarul.

"În momentul de fata acționăm cu 41 de paturi la Terapie Intensiva, ocupate în totalitate. În continuare acționăm pentru a deschide doua puncte de TI, unul la Spitalul de Recuperare și altul la Spitalul Municipal Pașcani, fiecare cu câte 6 paturi, a declarat Vasile Cepoi, directorul DSP Iași. Referitor la  secția de ATI de la Lețcani acesta a declarat ca cel puțin în următoarea săptămână nu va fi funcțională. "Joi a fost o avarie majora la stația de oxigen de la Lețcani care nu a putut fi remediata. Se preconizează ca în decurs de o săptămână sau doua să se rezolve problema. Dacă nici după doua săptămâni nu va fi posibil,s-au făcut demersurile pentru a se aduce un stocător de oxigen", a mai adăugat Vasile Cepoi. Șeful DSP a spus ca personalul medical de la secția ATI a Spitalului mobil va fi asigurat cu angajați de la spitale non-Covid prin rotație, câte 30 de zile. "Vom face și angajări. Speram sa avem și actorii care sa participe la concurs. Este bine ca s-a încheiat examenul de specialitate. Mai sunt rezidenții din ultimul an care se pot angaja", a adăugat Vasile Cepoi.

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.