Sporurile pentru condiții vătămătoare au explodat. Sume grase la Avocatul Poporului

Instituția condusă de Renate Weber oferă sume consistente angajaților sub pretextul că aceștia își obosesc ochii în fața computerului, în praf, iar pe birouri se găsesc diverse bacterii. Aceste sporuri pot fi printre cele analizate de Guvern pentru a fi diminuate.

Sporurile pentru condiții vătămătoare au explodat în guvernarea PSD. În ultimii doi ani, în diverse ministere, ele s-au triplat.

Funcționarii publici și personalul contractual pot beneficia de un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat.

În realitate, ele sunt o șpagă din bani publici pe care șefii (numiți politic, în cazul nostru de PSD) o dau pentru fidelizarea subalternilor.

Sporul pentru condiții deosebit de periculoase, condiții periculoase și condiții periculoase sau vătămătoare de muncă se acordă potrivit buletinelor de determinare prin expertizare a locurilor de muncă, ce se eliberează pe baza următoarelor criterii: a) înregistrarea de îmbolnăviri profesionale ca urmare a activității desfășurate la locul de muncă; b) gradul de creștere a indicilor de morbiditate la locurile de muncă respective; c) înregistrarea unor cazuri de accidente de muncă produse la locul de muncă.

Guvernul analizează, în vederea elaborării proiectului de buget pentru 2021, situația sporurilor acordate în sectorul public pentru a vedea care dintre ele se justifică, a declarat, luna aceasta premierul Florin Cîțu.

Premierul își poate arunca o privire spre instituția Avocatului Poporului care funcționează în București la parterul unei clădiri cu geamuri mari de sticlă, renovată. Angajații primesc mii de lei pentru condiții de muncă vătămătoare deși nu lucrează nici în mine, nici în furnale, ci din fața computerului ca milioane de alți români.

Diferența este că angajații Renatei Weber primesc sporuri grase pentru condiții (închipuit) vătămătoare.

  • Director: spor de condiții vătămătoare 2.500 lei/lună; salariul lunar - 18.300 lei
  • Șef-serviciu: spor de condiții vătămătoare 1.600 lei; salariul lunar – 13.500 lei
  • Auditor: spor de condiții vătămăgtoare 1.500 lei; salariul lunar – 12.000 lei
  • Consilier: spor de condiții vătămătoare 1.350 lei; salariul lunar -  11.500 lei
  • Șofer: spor de condiții vătămătoare  650 lei; salariul lunar – 6.000 lei.

Aflați amănunte de pe newsweek.ro.

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.