SURSE: Liber la slujba de Înviere. Credincioșii vor putea merge la biserică

Premierul Florin Cîțu a discutat joi cu reprezentanții cultelor religioase despre modul în care vor fi oficiate slujbele de înviere în acest an. Una dintre soluțiile găsite este ca restricția de circulație pentru populație să fie ridicată în noaptea de Paște fie până la ora 2.00, fie pe toată durata nopții, potrivit surselor g4media.ro.

Acestea sunt discuțiile preliminare, e posibil ca scenariile de lucru să se schimbe pe parcursul următoarelor zile în funcție de evoluția pandemiei de Covid-19.

La discuțiile dintre premier și reprezentanții bisericilor au participat și secretariatul pentru Culte, precum și reprezentanți al Administrației Prezidențiale, ai ministerelor Sănătății și Afacerilor Interne.

Vasile Bănescu (purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române): Întâlnirea de astăzi, 25 martie, organizată de Secretariatul de Stat pentru Culte la sediul Guvernului pe tema condițiilor în care se vor desfășura anul acesta sărbătorile pascale, a fost una bazată pe un dialog deschis, onest, animat de cele mai bune intenții comune în identificarea soluțiilor optime pentru respectarea libertății religioase și, simultan, a respectării măsurilor sanitare în vigoare.
Toate cultele religioase au făcut propuneri adecvate situației epidemiologice încă delicate prin care trecem, dar și respectării depline a libertății religioase prin posibilitatea participării fizice a credincioșilor la momentele importante ale sărbătorilor, respectiv la Slujba de Înviere.

Deschiderea tuturor oficialităților pentru buna, ordonata și în același timp fireasca desfășurare a Slujbei de Înviere, ca și a celorlalte sărbători proprii altor culte religioase în următoarea perioadă, indică faptul ca acestea se vor putea desfășura normal, cu respectarea riguroasă a tuturor măsurilor sanitare ce vor rămâne obligatorii (purtarea măștii, distanțarea sanitară, deplasarea pe jos sau cu mijloc de transport propriu la lăcașul de cult de care aparținem etc).
Elementele concrete referitoare la organizarea și desfășurarea Slujbei de Înviere din acest an vor fi comunicate atât de Patriarhia Română, cât și de autoritățile de stat după ce vor fi stabilite de comun acord la nivel de detaliu.

Aflați amănunte de pe g4media.ro.

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.