Tăcerea mitropolitului: Așteptam de la IPS Teofan limpezimea pe care nu au avut-o autoritățile

În toată această criză aşteptam de la Iaşi, de la mitropolitul Teofan, limpezimea pe care n-au avut-o autorităţile. O limpezime de care a dat dovadă de multe ori. În locul ei am primit un fel de mânie greu disimulată, cu sentimentul că s-a întors de prea multe ori obrazul, iar acum e vremea piciorului pus în prag.

Mitropolitul Teofan coboară din Palatul Mitropolitan. Arată impecabil în veşmintele sale, cusute cu fir de aur strălucitor în lumina soarelui. Ajunge în faţa porţii care deschide Ansamblul Mitropolitan către Bulevardul Ştefan cel Mare, îşi dă jos mitra, îşi pleacă creştetul în faţa celor 400 de oameni, ridică un braţ în sus, cu care face semnul crucii. Protestul din faţa Mitropoliei se stinge imediat. „Iertare, fraţilor”, le spune Teofan, cum a făcut-o şi în mesajul intitulat „Durere adăugată la durere”. „Iertare pentru neputinţa de a vă facilita accesul la închinare, după rânduiala Bisericii. Îi rog pe toţi să transforme această durere în vreme de pocăinţă, de rugăciune şi de fapte bune”. Sunt exact cuvintele sale, trimise presei, nu rostite celor care protestau pe Ştefan cel Mare.

Pasajul anterior este, evident, o ficţiune. Dar ar mai fi ridicat cineva din rândul credincioşilor chipul din pământ dacă le-ar fi cerut mitropolitul Moldovei şi Bucovinei să înţeleagă faptul că anul acesta ascultarea laică e, într-un fel, tot ascultare de Dumnezeu?

Îmi aduc aminte şi acum că, în urmă cu doi ani, de hramul Sfintei Parascheva, pe scena din faţa Mitropoliei, IPS Teofan reuşea cel mai frumos act de unire pe care autorităţile locale, regionale, naţionale - acele autorităţi centraliste, retrograde şi absurde - n-au fost capabile să-l facă. A distins în faţa întregii ţări bătrânii născuţi acum 100 de ani în fiecare dintre provinciile româneşti ce au format în 1918 România Întregită. Iată-ne acum, la nici doi ani de la momentul respectiv, când mitropolitul face cel mai mare act de dezbinare posibil din poziţia sa. Tace. Iar tăcerea sa, dublată de cea a preoţilor ieşeni, se răspândeşte ca un foc pierdut de sub control.

Pentru că în tăcerea lor se aud ceilalţi, repetând obsesiv acelaşi mesaj: la metrou de ce se pot face aglomerări, dar la pelerinaj nu? La magazine de ce putem intra mulţi, dar la Sfântă nu? La plajă de ce au stat oamenii cu zecile de mii, dar la Iaşi nu avem voie? Chestiuni pe care, într-un final, le-am auzit rostite şi de preoţi, nu doar de credincioşi.

Practic întrebarea e mai simplă: dacă ni se permite să fim inconştienţi în alte locuri, de ce nu ne lăsaţi să fim şi la Iaşi? Pentru că se amăgeşte cine îşi închipuie că un rând de 20.000 de oameni putea fi gestionat cu respectarea distanţei de măcar un metru între ei (20 de kilometri întindere deci). Cu toată bunăvoinţa Jandarmeriei şi a sutelor de voluntari. Sau că pelerinii vor accepta să poarte masca pe faţă corect 8, 10, 14 ore cât ar fi stat la rând; uitaţi-vă puţin la cei 400 care au protestat în faţa Mitropoliei: lipsiţi de obligativitatea de a se proteja pe ei şi pe cei din jur, stăteau îngrămădiţi unul în altul şi nici 10% nu purtau măşti corect.

Dar hai să încercăm un răspuns la acele întrebări repetate obsesiv. De ce se îngrămădesc sute de mii de la oameni la metrou în Bucureşti? Pentru că nu au altă alternativă în capitala României, cu un transport public execrabil, să poată ajunge la locul de muncă. Dar nu trebuie să vă uitaţi până la Bucureşti - aruncaţi o privire în tramvaiele şi autobuzele din Iaşi la orele de vârf, oameni claie peste grămadă, lipiţi unul în altul, formează bombe epidemiologice pe patru roţi. Unora nu le pasă, dar foarte mulţi nu au de ales, pentru că transportul public şi traficul din Iaşi arată din ce în ce mai rău pe an ce trece.

La plajă şi la magazine oamenii se îmbulzesc pentru că, în ciuda restricţiilor, pot. Cam asta e singura explicaţie, cuplată cu realitatea cu care ne-am obişnuit - autorităţile nu şi-au făcut treaba suficient de bine ca să nu le permită asta. Şi dacă despre magazine nu ne este foarte clar, cu aglomeraţia de pe plaje e limpede: majoritatea focarelor din ţară de acolo au venit, din concediile luate de la muncă şi din pauza din a respecta măsurile sanitare.

Decât să ne întrebăm de ce la magazin da şi la Sfântă ba, mai degrabă am arunca o privire la felul în care statul a ales să comunice. După ce la Iaşi pregătirile pe relaţia Prefectură - Primărie - Mitropolie s-au întins mai bine de o lună, s-au gândit trasee, s-au regândit circuite etc., de la Bucureşti s-a decis suspendarea pelerinajelor cu o zi, practic, înainte ca acestea să înceapă oficial. Nu a existat niciun dialog şi nu li s-a zis măcar celor de la Iaşi - băi băieţi, nu vă mai chinuiţi să organizaţi, că n-o să puteţi organiza nici măcar un picnic. Cam asta văd că este strategia preferată de Guvern atunci când simte că scapă lucrurile de sub control.

Însă în toată această criză aşteptam de la Iaşi, de la mitropolitul Teofan, limpezimea pe care n-au avut-o autorităţile. O limpezime de care a dat dovadă de multe ori. În locul ei am primit un fel de mânie greu disimulată,cu sentimentul că s-a întors de prea multe ori obrazul, iar acum e vremea piciorului pus în prag. E greu să strigi discriminare religioasă când, în pandemie, s-au făcut derogări împotriva recomandărilor epidemiologilor atât de Paşte, cât şi atunci când Sfânta Parascheva a mers în procesiune în toată Moldova. A, nu au fost toate derogările vrute de Biserică, de acord, dar a fost un compromis pe care autorităţile l-au făcut în ciuda recomandărilor epidemiologilor.

Şi să ne închipuim o clipă că pelerinajul ar fi avut loc, iar la Iaşi ar fi venit şi acei 10% dintre pelerini pe care îi ştim în fiecare an: care beau sticle de agheasmă de sete, care se ceartă şi-şi dau coate să ajungă mai repede, care încearcă să fenteze jandarmii şi să intre în rând cât mai în faţă. Oameni care, cel mai probabil, n-ar fi purtat mască şi n-ar fi respectat nicio restricţie impusă. Ce-ar fi făcut preoţii, i-ar fi îndepărtat cu forţa din rând, chemau jandarmii să îi ridice cu duba? Lor nu li s-a întors de atât de multe ori obrazul încât astăzi, pentru sănătatea şi siguranţa celorlalţi 90%, să se poată accepta aceste restricţii, fie şi ele îngrăditoare de libertăţi şi discriminatorii?

Mă întristează şi pe mine pelerinajul de anul acesta şi cred că Iaşul ar pierde enorm, ca centru al culturii, dacă acesta ar înceta. Dar mai tare mă întristează lipsa atitudinii împăciuitoare din partea Bisericii, mai ales a mitropolitului Teofan, care s-a aşezat mereu ca om între oameni, şi niciodată deasupra lor.

Text apărut în secțiunea Editorial Ziarul de Iași

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.