Taxa lunară de parcare lângă bloc a ajuns în Iași cât rata bancară la maşină

„Ziarul de Iaşi“ a realizat un inedit top: al celor mai mari tarife plătite de ieşeni pentru a avea un loc de parcare asigurat lângă bloc. Vă vine să credeţi că există un ieşean care e dispus să dea pe acest confort, pe care mulţi nu ar da nici doi bani, nu mai puţin de 1.021 lei pe lună? Este, practic, cât rata lunară pentru o maşină nouă din categoria celor ne-premium. Următoarele valori absolute lunare variază între 400 şi 500 lei/lună. Adică, în termeni comparabili, cam cât un sejur într-o destinaţie exotică, precum Rep. Dominicană. Costul mediu al unui loc de parcare rezidenţial oferit de Primărie este însă mult mai jos: 119 lei/lună. Culmea, cele mai scumpe locuri sunt la periferia Iaşului.

Unii ieşeni plătesc anual pentru locul de parcare din faţa blocului o sumă echivalentă unui sejur de lux într-o ţară exotică. Alţii, chiar şi cât rata la maşină. „Ziarul de Iaşi“ a făcut un top al celor mai mari tarife din parcările de reşedinţă în baza informaţiilor furnizate de municipalitatea ieşeană.

În ultimii doi ani, cel mai scump contract activ a ajuns şi la 1.021 lei/lună, respectiv peste 12.200 lei/an; practic, cât rata la o maşină nouă din categoria ne-premium. Un astfel de contract a fost valabil în 2019. În prezent, cel mai mare contract încheiat de Primărie ajunge la 510 lei/lună, respectiv peste 6.100 lei/an, un cost asemănător cu un sejur exotic, precum în Republica Dominicană.

Anul trecut, Direcţia Exploatare Patrimoniu (DEP) a Primăriei a scos la licitaţie un număr de 1.130 locuri de parcare. Dar nu toate au fost şi licitate, fiind încheiate 810 contracte la un cost mediu de 119 lei/lună.

Unde sunt cele mai scumpe parcări de reşedinţă

Într-un top cinci al celor mai scumpe locuri de parcare, pe primul loc este un contract de 510 lei/lună încheiat în 2019 şi care este în continuare activ. Următoarele tarife sunt cuprinse între 410 şi 500 lei/lună. În schimb, în 2019, au fost active contracte care ajungeau la 735 lei, 800 lei şi chiar 1.021 lei/lună, contracte care, între timp, au fost reziliate.

Potrivit lui Radu Grigoraş, şeful DEP, niciunul dintre locurile scumpe nu se află în zona centrală, ci în cartiere precum Mircea cel Bătrân, Păcurari şi Podul de Fier. „Pentru anul 2021, propune scoaterea la licitaţie a unui număr de 2.500 de locuri de parcare“, a declarat Radu Grigoraş.

El a adăugat că, în 2019, au fost scoase la licitaţie 1.250 locuri şi au fost încheiate 955 de contracte (unele locuri nu au avut pretendenţi). În 2020, în ciuda restricţiilor în context pandemic, licitaţiile au continuat: 1.130 de locuri scoase la licitaţie - 810 contracte încheiate. În 2019, preţul mediu de adjudecare a fost 115 lei, iar în 2020 a ajuns la 119 lei, în condiţiile care licitaţia porneşte de la o sumă de iniţială de 32 lei/lună. „În prezent, sunt active circa 8.200 de contracte pentru locuri în parcări de reşedinţă“, a mai spus Radu Grigoraş.

În 2019, Primăria a încasat din exploatarea parcărilor de pe raza oraşului o sumă totală de aproape 5,8 milioane lei. Din aceşti bani, 3,5 milioane lei reprezintă contravaloarea veniturilor provenite de la parcările de reşedinţă. O centralizare realizată în toamna anului trecut de către DEP arăta că încasările din primele nouă luni ale anului 2020 depăşiseră deja suma totală aferentă anului 2019. Astfel, potrivit Primăriei, până la 1 octombrie 2020 fusese încasată o sumă totală de 7 milioane lei (3,9 milioane lei - parcări de reşedinţă).

Totuşi, mai multe studii independente au arătat că Iaşul se află mult în spatele altor oraşe după nivelul încasărilor anuale din parcări. Clujul încasează de aproape cinci ori mai mult, Iaşul fiind devansat la acest capitol şi de către alte oraşe (Oradea, Sibiu, Braşov şi Timişoara).

Licitaţii ţinute pe WhatsApp

Restricţiile impuse de pandemia Covid-19 au determinat DEP să organizeze licitaţiile pentru parcări de reşedinţă în mediul electronic, prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp. Pentru a putea participa la procedură, toate actele necesare trebuie înaintate tot online la adresa de mail parcariiasi@gmail.com: detalii despre condiţiile fiecărei proceduri pot fi consultate pe site-ul primaria-iasi.ro la secţiunea „Licitaţii“.

Prima procedură lansată pentru anul în curs va avea loc pe 18 ianuarie şi urmează să fie licitate 22 de locuri situate în parcarea de reşedinţă de pe şos. Nicolina 28. În acest caz, cei interesaţi să participe la licitaţie trebuie să facă dovada că locuiesc în unul dintre blocurile din vecinătatea parcării (949, 956, 961, 963 şi 959).

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.