Ultimele detalii în cazul sinuciderii studentei de la Medicină. Și-a pregătit moartea

Sinuciderea studentei de la medicină lângă pârtia de schi de pe Sărărie a lăsat în urmă multe semne de întrebare. Părinţii fetei, cât şi poliţiştii care au anchetat cazul încă nu au aflat care a fost motivul care a provocat decizia fetei de a-şi încheia socotelile cu viaţa într-un mod atât de brutal.

Din informaţiile puse cap la cap de către poliţişti, se pare că tânăra Andreea Maria Albu, în vârstă de 23 de ani, studentă în anul cinci la Facultatea de Medicină, a premeditat sinuciderea. Fata locuia împreună cu părinţii în zona CUG, însă, uneori, dormea la o colegă de facultate, la cămin. Joi, ea le-a spus părinţilor că merge să copieze nişte cursuri, însă nu s-a mai întors acasă. Deoarece Andreea Maria mai dormea la colega ei de facultate, tatăl ei nu s-a îngrijorat. Abia a doua zi, vineri, părinţii s-au alertat pentru că nu mai răspundea la telefon şi au început să o caute printre prieteni şi colegi.

Detalii inedite despre cel mai fierbinte scandal din politica ieseana

Colega ei de facultate la care Andreea Maria mai dormea şi-a dat seama că ceva nu este în regulă şi a mers să o caute în liziera de lângă pârtia de schi, dându-şi seama că prietena ei i-a spus unde merge. Vineri la amiază, aceasta a găsit-o moartă şi a sunat la poliţie. Andreea Maria era întinsă pe jos, strangulată cu un colier în jurul gâtului, colier făcut din mai multe bucăţi de plastic cu zimţi. Lângă ea era o borsetă, iar într-un buzunar al gecii sale au fost găsite mai multe coliere negre. Medicii legişti sosiţi la faţa locului au numărat cinci coliere înnădite în jurul gâtului fetei. Folosind acest timp de coliere din plastic, fata s-ar fi asigurat că nu mai are scăpare. „S-a sufocat în câteva minute. Nu avea alte semne de violenţă pe corp“, ne-a explicat o sursă apropiată anchetei.

Cititi si: Studenta la Medicină a vrut să fie sigură de sinucidere: a folosit două laţuri din coliere de plastic

Tânăra nu ar fi spus nimănui despre intenţiile ei, iar cei apropiaţi nu ştiu ca ea să fi suferit de depresie. De asemenea, părinţii le-au spus poliţiştilor că fata lor nu avea o relaţie cu vreun bărbat. Din acest motiv, poliţiştii au dorit să se asigure că tânăra nu a fost ucisă, aşa că au refăcut traseul fetei în ziua de joi. Astfel, tânăra ar fi mers la un magazin de unde şi-a procurat mai multe coliere de plastic, negre, apoi joi, în jurul orei 15, aceasta a fost observată deplasându-se singură pe stradă, de camerele de supraveghere din zona Sărărie. De altfel, procurorii şi poliţiştii vor cerceta telefonul fetei în speranţa că vor descoperi indicii care să ducă la aflarea motivului sinuciderii fetei.

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.