Unde va monta Primăria Iaşi cei mai înalţi brazi de Crăciun

În contextul pregătirilor pentru întâmpinarea Sărbătorilor de Iarnă, Primăria Municipiului Iași va monta în total 26 de brazi de Crăciun, de diferite mărimi, în mai multe puncte din oraș.

Astfel, pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt și în cartierul Alexandru cel Bun va fi montat câte un brad de peste 12 metri înălțime. Brazi cu înălțimi cuprinse între 7 și 12 metri vor fi amplasați în Piața Unirii, Grădina Copou, Parcul Expoziției, Păcurari (esplanada Mimoza), în zona Nicolina la parcul Lidl, Dacia, Oancea, Pârtia de schi, la Spitalul de Recuperare, la Teatrul Național “Vasile Alecsandri”, respectiv în parcul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

De asemenea, vor mai fi amplasați brazi de circa 3 - 4 metri la Ateneul Tătărași, la Biserica „Sf. Mc. Iulian”, la Rectoratul Universității Tehnice „Gh. Asachi”, în zona Bolta Rece, la Centrul „Hecuba”, Mănăstirea Hlincea, Spitalul „Dr. C.I. Parhon”, la Catedrala Catolică, la Mănăstirea Piatra Sfântă, precum și în zona Universității de Agronomie (doi brazi).

Pe lângă aceștia, vor mai fi amplasați 240 de brazi în ghiveci în zonele: Rond Agronomie, Rond Podul de Piatră, Rond Podu Roș, Rond Păcurari, Rond Tabacului, Rond Zimbru, str. Argeș, Grădina Copou, Rond Eminescu și bd. Ștefan cel Mare și Sfânt (pietonal şi auto).

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.