Universitățile din Anglia, atractive pentru absolvenții ieșeni după Brexit. Informații utile

Multe universităţi din Marea Britanie acoperă 30-40% din taxa de şcolarizare pentru studenţii din UE. Astfel, se poate ajunge ca un student din România să plătească mai puţin decât unul din UK

În ciuda Brexit-ului, tinerii din România rămân interesaţi de instituţiile de învăţământ din Marea Britanie şi, potrivit companiei de consultanţă educaţională IntegralEdu, interesul este chiar în creştere. Această tendinţă, potrivit IntegralEdu, a fost remarcată încă de la sfârşitul anului trecut, când mai multe instituţii de învăţământ britanice au anunţat că vor veni în sprijinul europenilor prin a nu modifica taxele de studiu după Brexit. Mai exact, o parte dintre acestea acordă automat burse pentru europeni, prin acest demers beneficiind de acelaşi nivel de taxe ca cetăţenii britanici. În plus, potrivit aceleiaşi companii de consultanţă, în anumite cazuri, taxele sunt chiar mai mici pentru europeni decât pentru cetăţenii din Marea Britanie.

Una dintre cele mai râvnite destinaţii de studiu pentru elevii şi studenţii din România este Marea Britanie, instituţiile de învăţământ britanice fiind recunoscute pentru calitatea serviciilor pe care le oferă. În plus, o bună parte dintre tinerii care pleacă la studiu peste hotare speră să se poată stabili în acea ţară la finalul studiilor, prin urmare nivelul de trai ridicat şi salariile avantajoase din Marea Britanie au reprezentat o atracţie suplimentară. Totuşi, numărul celor interesaţi să studieze în UK a scăzut în primă fază odată cu Brexit, ceea ce a determinat instituţiile de învăţământ din Marea Britanie să îşi adapteze taxele şi bursele la noua realitate. Iar rezultatele par să fi apărut deja.

Scheme de ajutor

„Deja 20 de universităţi de prestigiu din Marea Britanie, din portofoliul nostru educaţional, au implementat diverse scheme bursiere pentru studenţii din UE, menţinând astfel taxa la acelaşi nivel ca înainte de Brexit. Dacă studenţii internaţionali plătesc în medie între 13.000 şi 20.000 de lire pe an, bursele acordate de unele universităţi pentru europeni pot acoperi chiar şi 30-40% din taxă, astfel că, în unele cazuri, un student care vine din UE poate plăti chiar mai puţin decât un cetăţean britanic. În plus, universităţile se angajează să menţină acest sistem de taxe pe toată durata studiilor”, declară Ana Maria Papp, Business Development Manager în cadrul IntegralEdu. Totodată, Ana Maria Papp a arătat că un anunţ al guvernul britanic a menţionat că va oferi un buget de 50 de milioane de lire pentru a veni inclusiv în sprijinul studenţilor internaţionali, însă nu a fost încă stabilită modalitatea în care vor fi distribuite aceste fonduri.

Ce alte cheltuieli trebuie luate în calcul

Cei care îşi doresc să studieze în Marea Britanie trebuie să aibă în vedere şi alte aspecte şi costuri, pe lângă acoperirea taxei de şcolarizare. Astfel, tinerii şi familiile acestora trebuie să adauge la banii necesari şi obţinerea de certificate de limbă engleză dacă nu au obţinut unul recunoscut internaţional, o asigurare medicală care costă aproximativ 500 de lire pe an, sau costurile de viză, care ajung la 350 de lire. Pentru cazare, în funcţie de oraş, dacă este vorba de un campus universitar sau de o locuinţă privată şi de condiţiile oferite, un tânăr trebuie să plătească cel puţin 250 sau 300 de lire, dar se poate ajunge şi la 600 de lire pentru un loc în campus, iar pentru o cameră în privat se pot găsi oferte şi de aproximativ 200 de lire, la care se adaugă utilităţi de aproximativ 70 de lire.

Totodată, trebuie luate în considerare şi cheltuielile de transport, mai ales pentru cei care nu locuiesc în campus, iar în cazul schimbării mai multor mijloace de transport costurile pot ajunge şi la câteva sute de lire pe lună. La aceste cheltuieli se adaugă şi costurile pentru un abonament de internet şi telefonie, deci încă aproximativ 50 de lire pe lună. În ceea ce priveşte alimentaţia şi coşul de cumpărături pentru o persoană, preţurile din supermarket nu sunt cu mult mai mari decât în România, cel puţin în cazul produselor de bază, însă costul unui coş de cumpărături va fi totuşi cu cel puţin 20-30% mai mare decât în ţară.

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.