Zeci de mii de ieşeni au fost săriţi de la “marele ospăţ”

Chiar dacă este unul dintre programele cele mai facile pentru a accesa fonduri - o alternativă guvernamentală, adesea foarte politizată, la a finanţa proiecte locale mai uşor decât prin greoaiele proceduri şi proiecte europene - în Iaşi tot avem comunităţi care nu au văzut încă niciun ban din 2015. Practic, Planul Naţional de Dezvoltare Locală a prins mai multe guvernări de la lansarea din 2015, şi tot nu e gata n gândit iniţial de Liviu Dragnea ca un instrument de a aloca bani guvernamentali după criterii foarte vagi, alocări ce puteau fi uşor politizate, nici guvernările ulterioare nu au părut deranjate de a folosi planul, dar cu alte ţinte. În judeţ, multe dintre proiectele propuse de administraţiile locale au fost decontate integral, dar sunt numeroase cele care încă nu au primit niciun leu. Şi, culmea, vorbim adesea de comunităţi dintre cele mai sărace. Stadiul PNDL la Iaşi, la 6 ani de la lansare: citiţi în rândurile de mai jos.

 

Deşi ar trebui să fie mai simplu decât aplicaţiile pe fonduri europene, Planul Naţional de Dezvoltare Locală, cu cele două etape ale sale (2015 şi 2017), pare la fel de greu de aplicat. Dacă marile proiecte „au mers”, mai multe primării de comune nu au reuşit să se descurce cu cele mici. De fapt, şi pentru cel mai mare proiect, cel de modernizare a DJ 246, care străbate sudul judeţului între Tufeşti/Scânteia-Ipatele/Ţïbăneşti (36 km) a fost nevoie de o suplimentare de fonduri, de la 65,9 la 85,2 milioane de lei. Potrivit răspunsului ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, la o interpelare a senatorului Maricel Popa, suma decontată pentru acest proiect, realizat integral, este cea alocată iniţial: 65,9 milioane de lei.

Următoarele două mari proiecte finanţate prin PNDL la Iaşi sunt tot de modernizare a unor drumuri: DJ 281C Blăgeşti - Cotnari, 25 km cu 48,8 milioane de lei, realizat 100 la sută, şi 12,5 km pe DJ 208 Tătăruşi - limita judeţului Suceava, pentru care s-au decontat până acum 60 de procente din finanţarea iniţială de 27,5 milioane de lei.

Top 10 al proiectelor PNDL în judeţul Iaşi este completat de 6 proiecte de extindere a reţelelor de apă şi canalizare în comunele Răducăneni (22 milioane lei/ decontat 18 la sută), Grajduri (20,9 milioane/ 93 la sută), Popricani (19,7/ 57 la sută), Drăguşeni (19,4/ 73 la sută), Grozeşti (18,6/ 49 la sută) şi Ciurea (18,4 milioane/ decontat 88 la sută), şi de un proiect de modernizare a frumurilor comunale din Grajduri (20,86 milioane lei/ realizat integral).

De pe vremea premierului Ponta

PNDL I, programul iniţiat încă din 2013, dar pus în aplicare în primă fază abia în vara lui 2015, a însumat pentru judeţul Iaşi alocarea de la bugetul de stat a 578,3 milioane de lei. Până acum, valoarea proiectelor realizate şi decontate a ajuns la 520,6 milioane de lei, adică 90 la sută din banii promişi. De menţionat că acest program a parcurs şase guvernări de toate culorile politice (Ponta, Cioloş, Grindeanu, Tudose, Dăncilă, Orban) şi are şanse şi o bifeze şi pe cea de acum, a şaptea.

Unde sunt întârzierile

Totuşi, unele obiective precum extinderea reţelei de apă la Erbiceni şi reabilitarea unei grădiniţe la Româneşti nu au primit niciun leu până acum, semn că finalizarea lor e încă departe. La fel, la Dolheşti au ajuns doar o treime din banii alocaţi pentru modernizarea unui drum comunal şi a unora săteşti. Modernizarea unei şcoli gimnaziale în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare încă nu a primit nimic, deşi ar trebui să fie gata anul acesta. În mod similar, reabilitarea a trei şcoli din tot atâtea sate ale comunei Lungani, practic, acestea din urmă fiind cele mai sărace sate din judeţ, plus o grădiniţă şi o şcoală din Borosoaia-Plugari, două şcoli din Brăteşti-Stolniceni Prăjescu, o şcoală şi un liceu din Şcheia şi o şcoală primară din Alexandru cel Bun - Vlădeni figurează cu 0 lei în situaţia PNDL existentă la Ministrul Dezvoltării şi Lucrărilor Publice. Deşi figurează cu 0 lei, primarul Ion Corobuţă, de la Lungani, ne-a spus scurt că proiectele comunei "se fac". Primarul din Dolheşti, unde nici proiectele din 2017 nu au demarat, nu a fost de găsit. Pe de altă parte, în comuna A.I. Cuza, doar una dintre cele 5 şcoli propuse pentru modernizare are lucrările finalizate, celelalte 4 fiind abia la început.

Comune în viteză maximă şi comune în aşteptare

PNDL II, iniţiat în vara anului 2017, e şi mai întârziat. Puţine proiecte sunt realizate integral, iar comune precum A.I. Cuza, Balş, Belceşti, Dolheşti, Heleşteni n-au apucat să solicite decontarea nici unui leu.

La polul opus se află comunele Butea, Ciorteşti, Ciurea, Costuleni, Deleni, Gropniţa, Hărmăneşti şi Ion Neculce, care şi-au realizat proiectele în întregime.

De altfel, etapa a doua a Planului de Dezvoltare Locală a presupus o alocare de 817,9 milioane de lei pentru proiectele judeţului Iaşi. Până acum, de la bugetul de stat s-au plătit 568,9 milioane de lei, respectiv 70 la sută din banii promişi. Rămâne, aşadar, de văzut ce sume vor mai veni, în noul context pandemic. 

Cititi si: Proiectul de finanţare a Sănătăţii prin PNRR este trimis de experţi la ATI

 

 

Comentarii

There are 0 comments for this article

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.